Cum să te ții de sport când n-ai timp (și chef)

Știu, lucrăm mult, suntem obosiți, ne bate la cap toată lumea, alergăm în zece locuri deodată, mâncăm pe fugă, iar seara picăm lați. Cu toate acestea, dacă nu ne alocăm măcar un minimum de trei ore pe săptămână pentru sport, sănătatea noastră va avea atât de mult de suferit încât nu vom mai face față obligațiilor cotidiene.

În primul rând vreau să spun că prin termenul de ”sport” mă refer la orice fel de mișcare, nu numai la alergat 10 km sau tras trei ore la sala de forță. O plimbare mai alertă, alergare ușoară etc…. orice!

În al doilea rând, trebuie să recunosc că eu am niște motive serioase pentru care TREBUIE să mă țin de sport, că vreau că nu vreau. Dacă stau toată ziua pe scaun nu voi scăpa în veci de durerile de spate (având hernia de disc trebuie să am mereu grijă la postură și la tot), motiv pentru care este necesar să-mi întăresc mușchii spatelui, abdomenul și picioarele. Apoi, ținând cont de faptul că am o tendință de îngrășare de când eram mică, iar prin adolescență aveam cu vreo 30 kg în plus, este de preferat să am grijă ce și cât mănânc și, neapărat, să fac și sport…mai ales că se apropie cu pași repezi vârsta de 27 de ani și nu mai slăbesc așa ușor ca la 17.

Știu că majoritatea persoanelor nu au asemenea probleme, iar atunci motivația poate lipsi cu desăvârșire. Și așa ajungem să ne apucăm de sport ”de luni” și să ne lăsăm de el de marți.

Așadar, după ani de zile de diete și mai multe tipuri de sporturi încercate, îmi permit să dau câteva sugestii celor care vor să se apuce de mișcare sau să adopte, în general, un stil de viață mai sănătos. Here we go:

        1. Găsește un tip de mișcare care îți place

Dacă nu îți place să îți simți splina umflată și inima în gât, atunci nu te apuca de alergat. Dacă te plictisești repede nu încerca să faci sport singur acasă, că sigur vei renunța rapid. Eu personal am slăbit foarte mult cu ajutorul aerobicului, dar ținând cont că momentan trebuie să fiu foarte atentă la coloană, am decis să-mi fac abonament la sală, iar acolo să fac niște exerciții după indicațiile primite în prealabil de la un kinetoterapeut. Am crezut că voi merge de două ori și gata, dar spre surprinderea mea chiar îmi place, în plus, dacă știi că ai dat bani pe acel abonament ai încă un motiv să te și folosești de el. De asemenea, odată cu venirea primăverii, voi începe să mă plimb cu bicicleta la pădure. Deci, fă ce îți place, chiar dacă asta înseamnă o plimbare mai alertă de 30 de minute în aer liber.

      2. Nu mai aștepta ziua de ”luni”

Termenul de ”luni” în următorul context ”mă apuc de luni de sport” este un fel de loc misterios și îndepărtat, așezat undeva într-o utopie unde totul e perfect, iar noi ne ținem de cuvânt. Nu, nu și NU! Eu când m-am reapucat de sală a fost într-un weekend când am realizat că mă strâng blugii. Asta a fost acum două luni, iar acum nu mă mai strâng deloc :). Nu aștepta ziua perfectă, vremea perfectă, alinierea astrelor, sau alte scuze care doar amână ceva ce trebuia să faci demult. Începe de AZI!

     3. Totul e mai ușor în doi

I-ați iubitul/iubita, soțul/soția, copilul, colegul sau un prieten și faceți asta împreună! În cazul meu, când am slăbit cele 30 de kg, am tras singură și știu cât de greu mi-a fost, mai ales că te ajută enorm și mental cineva care trece prin aceleași provocări. So, find a gym buddy!

    4. Sportul nu e = numai slăbit

Știu că motivul principal pentru care lumea vrea să facă mișcare este pentru a da jos câteva kg. Ei bine, avantajul este că mișcarea face bine din toate punctele de vedere. Este arhicunoscut faptul că în timpul efortului sunt eliberați acei ”hormoni ai fericirii” care ne dau o stare de bine și după ce am terminat antrenamentul. Am testat și eu acest lucru și așa e! Pe lângă faptul că ești mulțumit de tine că acționezi și faci ceva pentru sănătatea ta, slăbești, te tonifiezi, arăți mai bine și te simți mai bine! Sângele circulă mai bine, creierul se oxigeneaza cum trebuie, iar mintea ta devine mai limpede, fapt dovedit științific! Deci, sportul te păzește și de gânduri negre și stres.

     5. Să nu uităm de dietă.

Am mai vorbit despre asta într-un articol mai vechi, dar trebuie să punctez și acest aspect. Degeaba faci sală dacă după aceea fugi la KFC că te simți leșinat de foame. Am ținut multe diete, iar singura care a funcționat pentru mine și pe care am reușit să o transform într-un stil de viață a fost cea pe care mi-am făcut-o singură. Echilibru în toate, fără fast-food, prăjituri (doar la ocazii speciale), fără dulciuri în exces (nu pot renunța la ciocolată, asta e 🙂 ), fără sucuri pline de zahăr, fără mâncat după ora 19 și încerc ca ultima masă să fie o ciorbă ușoară, de asemenea eu nu mai mănânc carne, dar aici fiecare face cum consideră, măcar să nu fie carne foarte grasă de porc. De prin ianuarie am început să beau sucuri și smoothie-uri făcute acasă, zilnic, din fructe proaspete sau congelate. Le beau dimineața pe stomacul gol, înainte de micul dejun, și chiar simt o schimbare în bine de când fac asta.

articol sport 2

   6. Găsește-ți motivația

Dacă până acum nu te-am convins să-ți iei adidașii și sa ieși la o tură prin parc, atunci trebuie să îți găsești motivația. Este poate cel mai important lucru atunci când vrei să faci o asemenea schimbare în viața ta. Un mod simplu de a face asta este să îți aloci 5 minute și să înșiri pe o hârtie ce s-ar schimba dacă te-ai apuca de mișcare și ai fi mai atent la ceea ce mănânci. Eu așa am făcut și rând pe rând am reușit să-mi ating țelurile și să-mi îndeplinesc dorințele. Totul depinde de tine, nu mai da vina pe alții că nu ai timp. O oră la două zile tot se găsește pentru puțină mișcare, iar când analizezi toate avantajele, acea oră nu va mai părea un chin și o obligație.

Să ne înțelegem, eu sunt deep down un om sedentar la care de obicei îi este lene să se deplaseze până la sală să-și facă antrenamentul, dar când nu mi-a mai plăcut ce am văzut în oglindă am lăsat lenea acasă și m-am pus pe treabă. Să avem spor și să facem această promisiune față de noi, pentru binele și sănătatea noastră :).

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *