Dorințe pentru 2018

Era musai să scriu și eu o listă de dorințe (nu rezoluții, care mi se pare că e doar o altă preluare de la americani cu ale lor „resolutions”) pentru anul care numai ce a început.

Primele zile din ianuarie m-au prins cu o febră musculară la mușchi pe care nici nu știam că îi am, după o noapte întreagă de dansat la petrecerea de Revelion, care a fost super!

Așadar, ce îmi doresc pentru noul an include și lucruri banale, pe care tot încerc să le realizez de ani de zile, dar și câteva noutăți, pe care mi-am dat seama că ar fi bine să le pun în practică, dacă vreau un an liniștit. Here we go, în ordine aleatorie:

1. Am acceptat într-un final faptul că oricât de motivată mă simt, tot NU sunt în stare să mă țin de mersul la sală. Pentru mine nu funcționează și cu asta basta. Știu că sună a scuză, dar la ce încărcat mi-a devenit programul, nu îmi permit tot a doua zi să pierd câte 3 ore cu pregătit, mers până acolo, antrenamentul propriu zis, adunat, plecat acasă, just no! Așa că mă țin deja de câteva săptămâni de sport acasă și chiar e ok. Pot să îmi fac liniștită exercițiile pentru coloană fără frica că fac exces de zel și mă accidentez (trebuie să țin hernia de disc sub control), puțin cardio (îmi iau în curând și o bicicletă care mi-am promis că nu va ajunge cuier), forță etc. Câte un pic din toate, iar în timp rezultatele se văd. Plus că marele avantaj e că efectiv nu am scuză să nu fac acasă sport.

2. Să îmi păstrez obiceiul de anul trecut de a limita cât de mult posibil carnea. Am scris un articol întreg despre „de ce nu (mai) mănânc carne” unde explic de ce am luat această decizie. Vreau să mă țin de ea și anul acesta deoarece m-a ajutat să fiu mai sănătoasă.

3. Să reduc ciocolata. Aici e bai mare! :))

4. Să beau mai multă apă.

5. Să nu îmi pierd energia cu lucruri inutile.

6. Să pun mai mulți bani deoparte.

7. Să vizitez Thailanda (asta se poate și anul viitor 🙂 ).

8. Să mă îndepărtez de persoanele care îmi fac rău și să nu mai pun la suflet.

9. Să fiu mai curajoasă la cele două job-uri, mai ales la cel în vânzări unde e destul de greu uneori să îți păstrezi cumpătul.

10. Să petrec mai mult timp în natură.

11. Să nu uit să îmi iau vitaminele :)) .

12. Să călătoresc cât de des pot. Asta e o dorință pe care mi-am îndeplinit-o și în 2017.

13. Să îmi lansez prima carte până la sfârșitul anului. Asta e o dorință veche, dar acum în sfârșit simt că o pot realiza.

14. Să îmi organizez mai bine timpul. Asta e printre cele mai importante dorințe deoarece ultimele luni au fost un haos total.

15. Să îmi permit să mă relaxez fără să mă simt vinovată.

16. Să am mai multă răbdare… cu cei apropiați, cu clienții..cu toată lumea în general.

17. Să nu mai spun mereu „DA” când de fapt în interiorul meu strig „NU”.

18. Să nu mă mai străduiesc să fac tuturor pe plac, mai ales acelora care nu merită. Învățătură de minte de anul trecut.

19. Să citesc mai mult. Ador să citesc, e unul din hobby-urile mele preferate.

20. O dorință care ar trebui să fie în capul listei: să petrec mai mult timp cu familia și cu prietenii.

21. Să încerc să devin o persoană mai bună din toate punctele de vedere și să nu mă mai las afectată de răutăți și persoane prefăcute.

22. Să scriu mai des pe blog.

23. Să îmi păstrez culoarea actuală a părului măcar un an (mă plictisesc extrem de repede și mereu vreau să schimb ceva la păr).

24. Să încerc să mă țin măcar de un sfert din această listă :)).

Voi ce vă doriți pentru Noul An?

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *