În lumea haotică de azi mereu avem ceva de făcut sau ceva de rezolvat. Nimeni nu trăiește în prezent…poate numai călugării budiști care sunt experți în așa ceva.

Fără să ne dăm seama alergăm mereu după îndeplinirea unor obiective, iar când le-am tăiat de pe listă o luăm de la capăt cu altele. Nu asta ar fi problema, deoarece este firesc să avansăm în viață, iar o zi obișnuită constă în decizii și task-uri făcute unul după altul. Problema apare când ne proiectăm toată liniștea și bucuria în viitor, după ce toate vor fi puse la punct, toate problemele rezolvate și totul aranjat frumos pe rafturi… niciodată nu se va întâmpla asta! E o utopie în care foarte mulți cred, deși li se demonstrează zilnic că nu există și că nu va exista momentul acela în care totul e perfect!

Ești fericit că ai terminat un proiect dificil, dar te ia durerea de cap de la oboseală. Ai făcut curățenie în toată casa, totul strălucește, dar te sună șefu` să-ți spună că mâine va trebui să stai peste program… și ar mai fi sute de astfel de situații.

Nu degeaba se vorbește peste tot despre cât de important e să trăim în prezent. Este poate singura cale prin care ne putem găsi pacea lăuntrică. Fără să ne gândim în timp ce facem un lucru, la următoarele 20 care trebuie rezolvate.

O greșeală pe care și eu o făceam până am realizat cât de nocivă este, era folosirea în mod frecvent a expresiei „Voi fi fericită atunci când…”, iar apoi urmau niște variabile care de multe ori nu depindeau de mine. Deci, voi fi fericită în iunie când voi pleca în vacanță, dar până atunci număr zilele și fug prin viață îndeplinindu-mi îndatoririle zilnice și atât. Iar când mă întorc din vacanță? O aștept pe următoarea…sau aștept Crăciunul!

Mereu așteptăm ceva, un eveniment deosebit, o sărbătoare, o excursie, partenerul ideal, un job perfect căzut din cer etc. pentru a fi împliniți.

Știu că sună a clișeu, dar aceasta e calea sigură spre nefericire și frustrări. Spun asta pentru că am fost și eu pe calea aia și încă des, motiv pentru care știu că nu-mi aduce nimic bun.

Este foarte bine, chiar indicat să avem planuri și vise pentru care să luptăm, atfel pentru ce am trăi? Numai că trebuie să nu uităm să trăim, să fim prezenți și să căutăm fericirea și în timp ce muncim la îndeplinirea lor.

Viața nu e o destinație, ci o călătorie cu mai multe stații unde trebuie să ne dăm jos, să tragem aer în piept și să ne reamintim că ziua de AZI e tot ce avem. Trecutul s-a dus, amintirile s-au așezat frumos pe rafturi în diferite cotloane ale minții și ale sufletului, iar viitorul, acest tărâm al tuturor posibilităților, poate fi atins doar prin trăirea la maxim a clipei prezente.

Prin clipa prezentă îți creezi viitorul atât de temut, sau din contră, atât de idealizat. Mi-a luat mulți ani până să înțeleg acest concept.

Cred că Eckhart Tolle explică cel mai bine fenomenul, în cartea sa „Puterea prezentului”. El are foarte multă dreptate când spune că dacă ne analizăm gândurile ne dăm seama că 90% sunt fie amintiri, fie griji legate de viitor. Foarte rar se întâmplă să fim prezenți 100%. Iar asta e păcat.

Ajungi la 80 de ani să realizezi că atunci când erai mic așteptai să crești, când ai crescut vroiai să faci 18 ani, după aceea să termini facultatea cât mai repede, să te căsătorești, să faci un copil, să pleci în concediu…mereu vroiai altceva decât ceea ce aveai. Iar astfel ai pierdut timp prețios, vital chiar.

Cu cât ne dăm seama mai repede de acest mod irațional de gândire, cu atât mai bine. Cu cât suntem mai prezenți în clipa de ACUM, cu atât reușim să dăm tot ce avem mai bun pentru a duce la bun sfârșit orice activitate. Acest lucru e valabil și când ne relaxăm!

Un apus de soare este mult mai frumos dacă-l admirăm în tăcere, decât pe fundalul zgomotos al unei minți agitate.

Un vers dintr-o superbă piesă a trupei Morcheeba rezumă perfect tot ce vroiam să spun în încheiere: Stop chasing shadows, just enjoy the ride!