În viața fiecărui om de pe planeta asta (și cu siguranță și de pe alte planete că doar nu suntem singuri în Univers) există o zi sau o săptămână, o lună, în caz extrem un an, în care îți vine să te iei de cap, de-o valiză și de mâță în cazul meu, și să fugi în lume.

E vorba de zilele alea când aproape totul merge prost, sau cel puțin acele domenii ale vieții care contează foarte mult pentru tine. Probleme la job, probleme de sănătate, probleme cu familia, prietenii sau iubitul, iar de ce nu, toate deodată!

După celebra zicală că un ….. nu vine niciodată singur, există anumite momente când ești obligat să te oprești din ce faci și să te întrebi: Bun, altceva? și atunci zbang! mai apare o problemă.

Sunt zilele alea în care nu vrei să te ridici din pat, iar după ce te-ai ridicat te îndopi cu forța pentru ca să nu leșini în timp ce trebuie să-ți îndeplinești sarcinile și obligațiile. Cu toții am avut astfel de zile, iar în acele clipe pur și simplu nu știi ce să faci, pe unde să o iei, te întrebi dacă mâine va fi mai bine, sau mai rău, dacă te lași copleșit de emoțiile negative care se urcă pe tine și încearcă să te doboare sub greutatea lor.

Sunt acele zile în care ai nevoie de un umăr pe care să plângi sau să urli, în care îți vine să lași totul baltă, să-ți vinzi casa și mașina și să pleci în excursia aia în jurul lumii pe care ai tot amânat-o din cauza altora, sau a propriilor limitări sau frici.

De multe ori umărul pe care vrei tu să plângi nu are răbdare pentru tine, pe motiv că are propriile drame sau necazuri, iar atunci te trezești singur. Tu și gândurile tale. Iar asta poate deveni periculos. Dacă ești un om extrem de pesimist te vor mânca de viu și vei da în depresie. Dacă ești cât de cât mai pozitiv le vei lua ca pe înaintașul unei schimbări, care cu siguranță va aduce ceva mult mai bun.

Poate sună puțin New Age ce spun acum, dar am observat că mereu după o perioadă mai neagră să zic așa, a urmat ceva foarte luminos. Toate eșecurile m-au pus pe drumul cel bun, iar dacă mă încăpățânam să-mi repet greșelile, viața îmi arăta fața ei urâtă până mă învățam minte.

Schimbarea e grea, schimbarea presupune să te arunci în necunoscut și să ai încredere că va fi bine, înseamnă să ai curaj să faci un pas într-o posibilă prăpastie fără să-ți fie frică de înălțime și de o posibilă căzătură. Schimbarea înseamnă de foarte multe ori suferință și durere. Deoarece trebuie să renunți la ceva, pentru a obține altceva. O nouă viață, poate mult mai bună decât cea pe care o lași în urmă. Fie că e vorba de un job, o relație, sau pur și simplu lupta cu demonii tăi, o schimbare în bine poate presupune o anumită pierdere sau renunțare la ceva foarte familiar, dar care nu ne mai servește sau poate chiar ne face rău.

Dar schimbarea este bună. Viața nu stagnează. Universul nu stagnează. Iar noi ca organisme vii nu putem stagna. Suntem într-o continuă evoluție, fie că vrem, fie că nu. Iar dacă insistăm să stăm pe loc, viața ne ia pe sus, cu forța de multe ori. Și nu ne place, ne împotrivim, suferim, ne revoltăm, până înțelegem care a fost motivul.

Renunțarea la obiceiuri, oameni sau locuri care nu ne mai servesc pot deschide uși care nici nu știam că există deoarece se aflau după cortina opacă a gândirii noastre limitate. Totul are un scop, chiar dacă îl înțelegi după 1, 2 sau 3 ani. Totul are un sens.

De aceea, dacă toate merg pe dos, e bine să ne scuturăm de frică, panică și agitație, precum se scutură pomii vara de petale pentru a face loc frunzelor, sau iarna de frunze pentru a se împodobi cu zăpadă. Totul are sens în călătoria asta numită viață.