Am asistat zilele trecute la câteva scene care m-au pus pe gânduri. Mă plimb des prin centrul orașului și mai folosesc și mijloacele de transport în comun câteodată, ocazie cu care observ tot felul de oameni și situații.

Prima a fost în tramvai. Pe lângă discuțiile care în proporție de 98% au un aer pesimist (toți se plâng de boli și de necazuri) am dat și peste …lipsă de umanitate, să-i spunem.

O bătrână care avea cu siguranță peste 80 de ani, o vârstă pe care sper să o prind și la care sper să mai fiu în stare să urc într-un tramvai, a fost luată la rost de o cucoană din spatele ei pe motiv că se mișcă prea încet și că „vor și alții să urce”, deci „să se miște mai cu talent”. Eu sunt o fire foarte miloasă și mă doare când văd oameni bătrâni și bolnavi, copii înfometați sau animale chinuite, iar faza asta efectiv m-a scos din sărite. Îmi venea să-i zic vreo două „stimatei doamne grăbite” însă am tăcut deoarece știam că ar fi făcut scandal, iar a doua zi ar fi revenit la aceleași obiceiuri.

A doua, a fost, culmea, în aceeași zi! E de ajuns să ieși o dată din casă pentru a vedea câtă răutate și egoism ne înconjoară la tot pasul. De data aceasta victima a fost o altă femeie, muncitoare la un supermarket, care servea la vitrina asistată. Ea a fost luată în șuturi pentru același motiv, de către o clientă, care a început să facă un tărăboi în toată regula deoarece „nu a fost băgată în seamă jumătate de oră”, în ideea în care angajata respectivă lucra la foc continuu, servind un șir lung de clienți.

Poate că par lucruri neînsemnate, mici, în comparație cu dezastrele care se întâmplă în lume la momentul actual, însă și schimbarea vine din lucruri mici. De la un gest frumos, făcut din altruism, fără a aștepta nimic în schimb.

Nu avem răbdare și nu ne pasă absolut deloc de semenii noștri, dar DELOC! Tot ce contează sunt nevoile noastre, problemele noastre, frustrările noastre, pe care le strigăm din toți plămânii, la toate colțurile. Toată lumea are probleme, viața nimănui nu e perfectă, totul e de cum gestionezi situațiile neplăcute… urlând la alții sau muncind pentru găsirea unor soluții.

Nimeni nu se gândește că poate ai avut și tu o zi mai proastă, poate te simți rău sau trist, poate ești bătrân și bolnav… nu contează. Empatia e un lucru tot mai rar în zilele noastre, iar când o descoperim la o persoană ne mirăm, fiind obișnuiți cu nepăsarea.

Trebuie să primim totul pe loc și să nu fim deranjați de nimeni în acest timp, pentru că, bineînțeles, doar nevoile noastre contează.

Am dat cele două exemple de mai sus pentru că sunt cele mai recente și mi s-au întipărit în memorie fără să vreau. Nu sunt de acord nici cu scenariul clasic în care oamenii în vârstă suduie și critică generația tânără și îți aruncă priviri tăioase dacă nu le dai locul în tramvai ( cu atât mai mult îți vine să n-o faci) și nici cu vânzătoarele plictisite, care într-adevăr te ignoră cu orele și te fac să nu mai intri în magazinul respectiv. Nu, vorbesc de oameni care chiar au nevoie de răbdarea, empatia și înțelegerea noastră, care merită un zâmbet sau un ajutor și nu urlete și scandal.

Suntem tot mai superficiali din punct de vedere emoțional. Bunătatea sinceră a devenit o raritate și ne aruncăm frustrările asupra unor oameni nevinovați, dar nimeni nu are timp să se gândească la asta, majoritatea nici nu observă.

Ajunge un pic de muncă cu noi înșine și dorința de a fi mai bun, de a ne coborî de pe piedestal pentru o clipă și de a reveni cu picioarele pe pământ, unde, ne place sau nu, suntem cu toții egali.