Anul trecut în vară vizitam pentru prima oară Portugalia, experiență după care am rămas uimită de frumusețea acestei țări despre care, sincer, nu știam aproape nimic. Am fost în Porto, Lisabona și Algarve (o zonă din sud cu plaje deosebite).
Totul a fost perfect, mai puțin un mic amănunt… a fost pe fugă! Am crezut că ne ajung șapte zile, dar nu am calculat faptul că aproape două le pierdem pe drum, fiind nevoiți să schimbăm avionul în Italia deoarece nu exista cursă directă Timișoara-Porto. Așadar, am înghesuit cât mai multe în puținul timp petrecut acolo și am încercat să profităm la maxim. În Lisabona am stat doar o jumătate de zi, dar măcar am văzut ce era mai important pentru noi de vizitat. Mai multe despre prima întâlnire cu Portugalia găsiți aici: Clipe portugheze .
După ce ne-am învățat minte, ne-am hotărât ca în 2017 să mergem din nou, deoarece ne-a plăcut enorm de mult, însă pe mai multe zile. Am reușit după vreo două luni de planificări să ne rezervăm și biletele de avion. Având niște prieteni foarte apropiați la care am stat în Porto ne-am decis să profităm de un weekend prelungit al portughezilor (fiind ziua lor națională în 10 iunie) și să dăm o tură scurtă și în Spania, unde nu mai fusesem niciodată. Mereu sunt super entuziasmată când vine vorba să descopăr locuri noi!
Nu voi intra în detalii privind tot ce am văzut în cele (prea puține) 11 zile cât am stat în Pensinsula Iberică, însă voi trage câteva concluzii. Prima ar fi: 11 zile nu au fost suficiente :)), din nou, însă am încercat să facem să fie bine.
M-am bucurat enorm să revăd superbul Porto, un oraș unde m-aș muta de mâine! Cu tot cu străzile foarte înclinate, aflate pe dealuri, care îți testează zilnic rezistența fizică dacă o iei la pas. Cu tot cu mâncarea care mi-a dat bătăi de cap deoarece este greu să găsești ceva fără carne (nu știam încă ce mă așteaptă în Spania din punctul acesta de vedere :)) ) sau fără fructe de mare, și cu limba pe care o înțelegeam foarte greu. La finalul vacanței am rămas însă cu ceva portugheză, învățată mai ales de la prietenii noștri de acolo.
În Portugalia am vizitat de data aceasta doar Porto, însă într-un mod total diferit față de anul trecut. În 2016 eram disperați să vedem tot, să gustăm tot, să ne plimbăm pe toată plaja etc. Acum însă nu am mai alergat din biserici în biserici sau la alte obiective turistice, ci chiar ne-am relaxat. Ne-am permis o zi întreagă să stăm la un local pe malul Oceanului Atlantic, am mers și în cluburi, am savurat briza, ne-am plimbat cu vaporașul pe Douro, am povestit și ne-am simțit bine. Apropo de cluburi, m-a șocat viața de noapte din Porto. E nebunie curată! Mai ales când locuiești într-un oraș prea liniștit. Acolo, de luni până luni mii de tineri ies în oraș după 12 noaptea și se distrează în zeci de cluburi aflate unul lângă altul. Este un haos fain, cu muzica urlând din toate părțile. Toată lumea e bine dispusă, portughezii și turiștii de distrează împreună, beau împreună, se plimbă din bar în bar și din club în club până dimineața! Ne-am împrietenit cu oameni de peste tot, inclusiv cu o fată din Venezuela.
Apoi a venit timpul să împachetăm pentru Spania, unde urma să stăm patru zile și un pic. Prima oprire a fost în Vigo, un oraș aproape de granița cu Portugalia, din zona Galicia, foarte drăguț și cu oameni prietenoși. Credeam că nu va fi o foarte mare diferență, însă este. Arhitectura este complet diferită, nu mai vezi acea faianță tipică portugheză cu model albastru pe fond alb, ci totul este mai clasic. Ce mi-a plăcut enorm în ambele țări au fost palmierii care sunt peste tot, portocalii și lămâii. Nu m-am putut sătura de ei. Din Vigo am luat feribotul spre Insulele Cies, care sunt la o oră de oraș. Acestea și Algarve sunt, cu siguranță, cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut vreodată. Voi lăsa fotografiile să vorbească de la sine.
În Spania am reintrat în mood-ul de anul trecut, în sensul că în patru zile am vizitat zece locuri, ceea ce e mult! Nu am stat locului, decât în Cies, unde am profitat de plaja superbă și unde ne-am ars bine de tot cu tot cu factorul de protecție 50 reaplicat. Am făcut între 11-14 km pe jos zilnic, dar a meritat cu siguranță! Următoarea oprire a fost A Coruña, unde am stat o singură zi și o noapte. Aici am reușit să vedem tot centrul și plaja, care se întinde pe 8km! De asemenea, am ajuns și la cel mai vechi far funcțional din lume (!), denumit Turnul lui Hercule, care datează din Antichitate. În celălalt capăt al orașului am urcat cu mașina pe un deal, unde am admirat panorama superbă a întregului oraș și oceanul. Apoi, din nou la drum!
Următoarea (și ultima) oprire a fost la Refugio o Castro, un hotel aflat chiar pe malul Oceanului Atlantic, tot în regiunea Galicia, la aproximativ două ore de A Coruña. Nu credeam vreodată că voi vedea așa ceva. Din camera de hotel se auzeau valurile și te simțeai la un pas de apă. Priveliștea te lăsa fără cuvinte. Zona e destul de izolată, nu sunt aeroporturi și nici gară în apropiere, deci majoritatea turiștilor erau spanioli. Am constatat cu bucurie că toți acei ani din clasele primare când mă uitam la telenovele (și voi ați făcut asta, don’t deny! :)) ) în sfârșit mi-au fost utili! Am reușit să vorbesc destul de bine și să mă înțeleg cu spaniolii.
La aprox. 2km de hotel se află celebra Plaja Catedralelor cu peșteri și formațiuni uimitoare realizate de natură în stânci. Am petrecut o zi aici, pe plajă, descoperind peșterile și bucurându-ne de nisipul perfect, în ultima zi din Spania.
Ce am observat este că oamenii aici chiar nu țin diete, nu le pasă de așa ceva, moda veganismului nu prea e în trend la ei, iar dacă nu mănânci carne s-ar putea să te culci flămând. Peste tot unde am mâncat am văzut că lumea mergea la cină DUPĂ ora 10, chiar și la 12, și nimeni nu număra caloriile. Bineînțeles că am încercat și eu specialități precum paella, tortilla, fructe de mare de tot felul, însă m-am ferit de porc, vită și pui, deși trebuie să recunosc că arătau bine.
Spania mi-a făcut o impresie foarte bună și mă bucur că am ales să mergem în zone mai puțin vizitate de mii de turiști, cum sunt cele de la Marea Mediterană. Am văzut cum trăiesc localnicii, ce poftă de viață au, cum ies după 11 seara la un cocktail indiferent de vârstă și cât de elegant se îmbracă! Am mers pe coasta oceanului și am oprit în mai multe stațiuni și sate, fiecare cu farmecul său aparte. Dintre toate San Xenxo și Combarro mi-au plăcut cel mai mult.
Ultima zi din vacanță ne-am petrecut-o cu prietenii noștri în Porto și am vizitat Hard Rock Cafe, ceva ce eu îmi doream demult. Am numai cuvinte de laudă pentru acest loc, este într-adevăr unic, iar designerii au reușit să îmbine perfect cultura americană și cea portugheză. Chelnerii sunt super simpatici, chiar te fac să te simți bine. Și, să nu uităm, ai ocazia să vezi live obiecte care au aparținut unor legende ale muzicii rock.
Cu părere de rău ne-am despărțit, din nou, de aceste țări superbe, dar cu inima plină de bucurie. În aceste 11 zile am făcut de toate! Am mers cu avionul, cu feribotul, cu vaporașul, am vizitat numeroase locuri superbe, ne-am exersat spaniola și portugheza și, nu în ultimul rând, ne-am îmbogățit spiritual. La anul, poate, cine știe, vom mai pleca într-o nouă aventură iberică.