Viața nu iartă pe nimeni. E adevărat că pe unii îi lovește mai rău decât pe alții, dar în general cam nimeni nu scapă de câte (minim) o experiență mai nasoală care să-l marcheze pe termen lung.

După ani de zile în care m-am mai maturizat și eu, ani în care am trecut prin câteva perioade destul de dificile, am realizat că ceea ce citeam eu prin cărți nu-s chiar povești, ci realitate: Nu poți controla ceea ce se întâmplă, dar poți controla cum reacționezi la ce se întâmplă – iar asta ar trebui să ne elibereze de durere, ură și alte emoții și sentimente distructive pentru liniștea și sănătatea noastră.

Un alt lucru pe care l-am învățat de-a lungul timpul este că lumea te va bârfi și te va judeca/critica orice ai face. Dacă nu ieși cu nimic în față, atunci ești lipsit de inițiativă și pasiv, sau chiar leneș și te complaci, dacă îți faci multă reclamă, atunci te lauzi, dacă încerci să-ți urmezi visul, oricare ar fi acela, tot se trezesc binevoitorii care să încerce să te demoralizeze mai mult sau mai puțin dur.

Acești eterni „Gică Contra” au o plăcere în a te face să te îndoiești de propriile forțe pentru a se simți ei mai bine, acesta e adevărul. Atunci când dai într-o persoană, ies la iveală de fapt frustrările proprii, dar aici e deja altă poveste. Am realizat și eu că oamenii care îți fac rău direct sau indirect, într-un mod absolut gratuit, duc lupte cu ei înșiși și se hrănesc din clipele în care îi fac pe alții să se simtă inferiori, asta dacă le iese. Mă feresc de astfel de persoane ca de ciumă, iar dacă totuși nu le pot evita, încerc să ignor „sfaturile” date cu forța, care în nici un caz nu sunt menite să mă ajute.

Critica constructivă e una, răutatea e alta. Prima se poate accepta, a doua nu.

Așadar, orice ai face/lucra/realiza/visa tot se va găsi cineva care să nu fie pe același film cu tine. Iar asta e ok, de aceea suntem liberi să avem păreri. Cu ce nu pot fi de acord este cu o gândire limitată, îngustă, care se rezumă doar la experiența proprie și când în ciuda unor argumente solide venite din partea interlocutorului, rămâne neclintită.

Nu am mai pățit chiar de mult timp asta, dar îmi amintesc perfect cum în trecut mă afecta foarte tare o remarcă mai acidă sau un comentariu urât. Acum îi numesc „trolli”, care pot exista atât în online, cât și offline, dar se găsesc mai des pe internet, deoarece în spatele anonimatului cu toții suntem perfecți, nu? Și avem tot dreptul să „lovim” în oricine, doar pentru că avem acces la o tastatură sau un telefon.

Mă șochez de multe ori când văd și în diverse grupuri de pe Facebook, chiar și despre gătit, cum sar unii la gâtul altora, deoarece ei ȘTIU MAI BINE! Uităm să spunem „te rog” sau „uite, e doar părerea mea…”, nu, direct critică și atac la persoană. Mă irită foarte rău când văd asta și abia mă abțin să nu mă bag, dar mereu mă opresc deoarece știu că nu are nici un rost.

De ce suntem atât de răi unii cu alții? De ce nu mai avem răbdare? De ce credem că doar noi avem dreptate? De ce?… întrebări retorice, bineînțeles.

Ajungi într-o zi la un anumit nivel de maturizare când îți dai seama că ești capabil să-ți asumi ceea ce ești, ceea ce vrei să faci și ceea ce vrei să prezinți lumii, iar asta te face să te simți liber și fericit.

Dacă până acum mai aveam și eu dubii cu privire la ce vreau să fac, sau mâ gândeam să nu scriu chiar tot ce aș vrea să scriu..sau să nu-mi fac părul roz că „ce zice lumea?”… am zis un „f..k it” sănătos and I just went with it!

Dacă tot trăim o singură dată, măcar s-o facem cum vrem noi!

Săptămână faină să aveți și cât mai puțină răutate! Un pic de roz nu strică niciodată 😛