Abia am așteptat să scriu articolul acesta. Dacă era după mine îl scriam direct din fața scenei, dar încă nu am ajuns cu multitasking-ul până acolo.
Weekend-ul ce tocmai s-a încheiat am trăit unele din cele mai faine momente din viața mea. Trei zile nu am avut griji, nervi, supărări, dureri (astea acuma le simt, după ce am țopăit și dansat cu orele), nu am simțit deloc oboseala deși am și lucrat, iar în mare, am fost euforică și am simțit că trăiesc, am simțit că pentru asta suntem aici, să ne bucurăm de viață!
Îmi vine să strig în toate zările că I LOVE MY JOB și că, dacă până acum mai aveam vreun dubiu, acum sunt sigură că asta vreau să fac multă vreme de acum încolo, media.
De mică am fost fascinată de zona asta a entertainmentului. Mie nu îmi ajungea să merg la un concert, eu voiam să vad și ce întâmplă în spate și dacă se putea, să-mi văd artiștii preferați de aproape, nu de pe vreun ecran la 100 de metri de scenă. Poate de aia am și chiulit în a 5-a de la școală să iau un autograf de la idolii mei din vremea respectivă, Animal X :)).
Apropo de idoli, acum, la aproape 30 de ani, foarte greu mă mai entuziasmez de vreo trupă sau ceva, devin fana unei piese, nu neapărat a unei trupe, și oricum la un nivel mult mai chill față de când eram un prunc. DAR, cu CAPS LOCK, există doi DJ pe care îi ascult de la 15 ani, fără să mi se domolească pasiunea pentru muzica lor. Vorbesc de Paul van Dyk (idolul meu absolut) și de ATB (cui nu îi place „9 pm – ‘till I come”??).
Bun, când am văzut pe facebook anunțul că ATB poposește în micul nostru oraș de pe Mureș efectiv am țipat. Țin minte perfect momentul, eram la o cafenea cu niște prieteni și m-am blocat complet. Am zis că nu pot rata așa ceva indiferent de ce se întâmplă.
Zis și făcut, după aproape o lună de așteptare a celui mai mare festival din urbe, Arad Open Air, mi-am luat frumos legitimația de presă și m-am dus la aeroport (locul foarte cool unde a avut loc evenimentul, unde dacă nu prea sunt zboruri, măcar concerte să fie), fără să știu ce urmează.
Pentru a nu vă plictisi cu un milion de detalii, încerc să rezum. Au fost trei zile în care am cunoscut artiști, în care am văzut o adevărată desfășurare de „forțe” pentru ca totul să meargă ca pe roate, în care am aflat ce înseamnă să te ocupi de promovarea unui asemenea eveniment, de cât suflet pun cei care se ocupă de asta și câtă răbdare au, am avut emoții, m-am bucurat, am dansat și am simțit acest festival de aproape, chiar de lângă scenă, cu boxele bubuind până în suflet. Apropo, cum spun cei de la Șuie Paparude „Pentru că sunetul ajunge/ Din difuzoare până-n sânge”, piesă foarte mișto pe care am avut ocazia să o ascult live.
A fost uluitor să văd viața de backstage și să prind momentul în care ajungeau artiștii. Am reușit să-mi și fac câteva poze cu unii dintre ei, dintre care merită menționat și Vanotek, pe care mă bucur că am ajuns să îl cunosc, deoarece de luni de zile îi fredonez piesele în timp ce lucrez :D. Foarte simpatic, i-a plăcut atât de mult la noi încât și-a serbat chiar și ziua de naștere pe scenă la Arad Open Air, unde a făcut un show de excepție!
Și acum să trec la the highlight: de când am aflat că vine ATB, ca o mică fan-girl ce sunt, am zis că MUSAI măcar două secunde să îl prind la o poză. I mean, poate e o ocazie unică în viață, dacă m-am implicat cu atât de mult drag în acest festival măcar atât să reușesc și eu :)).
A venit și seara mult așteptată, cea de sâmbătă. Nu mi-e rușine să recunosc că toata ziua am avut stomacul în gat, abia puteam gândi, eram copleșită de adrenalină și emoții, mai ales că inițial știam că s-ar putea să îi iau și interviu.
S-a făcut și miezul nopții, iar noi așteptam ca legenda trance-ului să își facă apariția. Apoi am văzut mașina neagră cu geamuri fumurii.. Când a coborât din ea am redevenit fetița de 15 ani care era topită după piesele lui și efectiv mi s-a părut că trăiesc un vis. OMG! ATB la un metru de mine!
M-a frapat cât de tânăr arată, știind ce vârstă are, se pare că trance-ul ăsta te menține forever young :)). Cu chiu cu vai am ajuns și să fac poza mult dorită (mulțumesc Oanaaaa Blaghi!!! :*) și sincer nici nu prea îmi amintesc mare lucru din acele câteva minute, părea ireal. Frumos, simpatic, zâmbitor, pe lângă muzica sa extraordinară, ne-a făcut și o impresie foarte bună ca om, ceea ce este rar în zilele noastre, mai ales la vedete internaționale.
Deci, mi-am îndeplinit visul, chiar dacă interviu nu a mai fost, din lipsă de timp. Urmează și cu Paul van Dyk, poate, într-o zi :).
Festivalurile fac bine la suflet, sunt pansament pentru viețile noastre puse pe fast-forward, în care totul trebuie rezolvat ACUM. Muzica, atmosfera, oamenii, toate creează un mic univers în care ai libertatea să fii tu însăți fără să fii judecat. Sclipici, codițe colorate și împletite, haine funky, ciorapi cu pisici (ăștia-s ai mei :)) ), ochelari de soare care mai de care, zâmbetele și fericirea au creat un tablou perfect și un festival care a pus și Aradul pe hartă din acest punct de vedere.
Încă nu mi-am revenit din acea euforie, simt în același timp și o tristețe că s-a terminat și că ne-a lovit din nou realitatea și rutina, dar de câte ori mă uit peste poze simt cum crește inima în mine. Mă bucur că am făcut parte din AOA, așa cu mica mea contribuție cât am putut, mă bucur că am putut experimenta viața de backstage, că am cunoscut oameni minunați din PR și de la alte publicații din țară, și abia aștept următorul!
Felicitări organizatorilor, să ne vedem și în 2019!
Here, have some awesome ATB tunes 😀