Mă gândeam să aștern azi pe blogulețul meu niște gânduri ce-mi ocupă mintea de câteva zile.

Ultimul articol pe care l-am scris este cel despre Arad Open Air, festivalul care m-a ținut cu sufletul la gură timp de trei zile… chiar patru dacă pun la socoteală și ziua de dinainte.

Am povestit cât de fain a fost, prin câte stări am trecut și de euforia generală care m-a cuprins pe tot parcursul acelui weekend. Iar după ce a trecut toata nebunia și am reintrat încet în rutina mea, mă gândeam eu că deși euforia e indispensabilă, totuși e bine să „se administreze” în doze mici.

De ce zic asta? Pentru că nu cred că am putea trăi non-stop în ritmul acela și sincer nici nu cred că ar fi fain. Cu toții am trecut prin perioade încărcate de adrenalină precum cele de la prima întâlnire, prima iubire, bucuria maximă când s-a întâmplat ceva extraordinar, un câștig mare, logodna, nunta, aflarea veștii că ai primit job-ul mult visat, entuziasmul din timpul planificării unei excursii etc., știți la ce mă refer.

Citeam undeva că „Life is not measured by the number of breaths we take, but by the moments that take our breath away”, ceea ce e și adevărat și fals.

Da, simți cu adevărat că trăiești în acele momente când euforia e la cote maxime, deoarece trăiești în prezent, iar asta îți dă o stare și de pace în același timp, uiți de toate și pur și simplu te bucuri de clipa aceea.

Cu toate acestea, cel puțin pentru mine personal, consider că în toate trebuie să fie un echilibru. Și acum mă gândesc cu drag la acele momente și chiar am fost tristă când s-a terminat, dar și zilele liniștite și chiar și rutina au farmecul lor.

Să fii mereu în priză e fun până la un punct, după care devine obositor și nu mai e interesant. Asta-i ca și faza aia când mănânci zilnic mâncarea ta preferată și ajungi să nu o mai suporți…sau cu o melodie pe care o adori, și o pui la ringtone, iar apoi ajunge să te scoată din sărite.

Deci, da, clar avem nevoie de momente, clipe, zile în care timpul parcă nu mai există și totul e la superlativ, dar ne pică bine și tihna de după, când ne putem aminti cu drag de ce a fost.

Euforia nu durează, iar asta e bine, pentru că astfel o putem primi cu brațele deschise de câte ori apare în viața noastră, ca un musafir așteptat cu drag :).

Weekend frumos tuturor!