Nu știu cum a fost pentru voi, însă mie anul acesta mi se pare că a zburat mai repede decât am apucat să zic „La mulți ani 2018!”.

Aveam mari așteptări de la acest 2018, poate și din cauză că pentru mine cifra 8 are o semnificație specială, fiind ziua mea de naștere. Așadar, în ianuarie, după o petrecere super faină de Revelion alături de prietenii mei dragi pe care, MINUNE, am reușit să-i strâng laolaltă pentru noaptea dintre ani, mă gândeam ce tare va fi anul cu 8.

Acum, când se apropie vremea să tragem linie, și să spunem „La mulți ani 2019!”, stau să mă gândesc, oare s-a ridicat la așteptările mele? Mai bine spus, m-am ridicat eu la așteptările mele? Încă mai cad în capcana de a lăsa lucrurile exterioare să-mi influențeze starea, de multe ori foarte tare, de aceea aici sunt un „work in progress”.

Când mă gândesc la ceea ce mi-am propus și ce am reușit să realizez nu sunt discrepanțe foarte mari, deoarece nu mi-am impus chestii imposibile.

Mi-am dorit să văd o țară în care n-am mai fost, mi-am dorit să fiu mai organizată, mai productivă, mai creativă și curajoasă, să mă țin naibii de mișcare și să scap de ultimele 6 kile enervante, also să nu mai fiu așa negativistă și fricoasă (sunt foarte fricoasă, deși de multe ori nu pare), să mănânc organizat, și, în mare, să mă dezvolt ca om.

Ce am reușit? În ordine absolut aleatorie: am călătorit în Grecia (Creta), am vizitat multe locuri superbe din țară, despre care am și povestit pe blog, m-am dus la nutriționist deoarece am acceptat că nu mai sunt în stare singură, ca la 17 ani, să țin o dietă echilibrată și care să și dea rezultate, având un program destul de încărcat, am scăpat de dependența de dulce (!!!) lucru ce mi se părea imposibil, am participat la o emisiune TV, ceea ce mi-am dorit foarte, foarte mult, deși eram semi-leșinată de emoții :)), m-am implicat în proiecte care mi-au fost dragi, am cunoscut mulți oameni interesanți din diverse domenii, l-am cunoscut pe ATB :))) (a personal win!), negativistă și fricoasă încă sunt, dar cu toate acestea, consider că fac multe lucruri prin care ies din zona mea de confort, and last but not least, una din reușitele de care sunt cea mai mândră, dat fiind că problemele la coloană s-au atenuat semnificativ, am putut să mă întorc la singurul sport care chiar îmi place, aerobicul. Nu de la 1 ianuarie, ci din octombrie, dar dintr-o zi de luni, complet neplanificat și spontan. Mi-a fost absolut groază să mă reapuc după 3 ani de sportul cu care am slăbit 30 de kg, dar văd că dacă fac corect exercițiile și nu mă forțez, coloana mea nu are nimic de obiectat, iar eu mă simt excelent. Degeaba, pentru mine nici o sală și nici un alt sport nu mă vor motiva să mă țin serios de ele la fel ca aerobicul.

Și dacă tot tragem linie, și pe plan personal au avut loc niște schimbări destul de mari, despre care voi vorbi la anul, într-o serie de articole care cred eu că vor fi și drăguțe și utile :).

Eu cred că este bine să avem obiective în viață, în fond nu putem trăi așa, în gol, dar nici să devenim obsedați de ceva, iar dacă acel ceva nu se materializează, să nu ne mai bucure nimic. Echilibru în toate. Ușor de zis, greu de făcut, știu, dar e un motto de care ar trebui să ne amintim cel puțin o dată pe zi.

Am citit cât am putut de mult, chiar dacă de multe ori adormeam la 12 noaptea cu cartea pe față, am fost mai productivă și mai eficientă la job(uri) și sper ca anul viitor să fie și mai bine. De fapt, degeaba sper, mai bine spus: Voi FACE ca anul viitor să fie și mai bine.

De la o anumită vârstă realizezi că foarte multe lucruri depind de tine, de câte poți face, de cât vrei să faci, de cât suporți sau care îți e limita. Iar dacă până acum aceste chestiuni erau mai vagi, odată cu vârsta parcă se conturează tot mai clar.

Dacă noi nu avem grijă de noi, dacă noi nu impunem limite, dacă noi nu spunem „Nu” atunci când e cazul, nimeni nu o va face pentru noi. Este momentul să ne asumăm răspunderea pentru acțiunile sau inacțiunile noastre, iar de cele mai multe ori nu e musai nici să dăm explicații. Și eu sufăr de boala asta de a mulțumi pe toată lumea, de a nu supăra pe nimeni, de a mă purta mereu cu mănuși sau ca și cu niște porțelanuri scumpe cu anumiți oameni sau în diverse situații, însă viața m-a învățat că trebuie câteodată să mă pun și pe mine pe primul loc. Grea lecție, dar valoroasă.

Am considerat că e un moment prielnic pentru a „trage linie”, deoarece în decembrie voi fi prea ocupată cu brăduți, ghirlande, globuri și… ciocolată :D.

Foto: Raimond Nemedi / Ray Media/