Veneția… există oare cineva care să nu fi auzit de acest oraș super-mega faimos? Nu prea cred.

Orașul de pe ape, unic în lume, locul unde s-au turnat filme, videoclipuri, documentare, locul unde mulți au spus „Da” și unde se înghesuie zeci de mii de oameni la Festivalul la fel de celebru ca locația… asta e Veneția pe care o știam înainte să ajung acolo.

Mi-am dorit de multă vreme să vizitez orașul gondolelor, dar nu cu atâta ardoare cu cât visam (și încă visez) la Paris. Iar cum cele mai reușite experiențe sunt cele spontane, am hotărât de pe o zi pe alta să facem un girls trip în Italia.

Profitând de zilele libere de la sfârșitul lui noiembrie, ne-am urcat în avion, am plecat dintr-o Timișoară în care cădea lapoviță, și am aterizat direct în soare și palmieri, după numai o oră și un pic!

Planul era stabilit de acasă, noi fiind cazate fix între Veneția și Padova, a fost perfect pentru a le putea vizita pe amândouă.

Padova e un oraș foarte frumos, unde, după numărul de scutere și străzi pietonale înguste, știi sigur că ai ajuns în Italia.

Bucuria cea mai mare mi-a fost când am dat absolut întâmplător peste un mic târg de Crăciun, unde am putut să-mi delectez ochii cu tot felul de lucrușoare handmade.

După ce acasă am dârdâit de frig, în Padova soarele a fost blând cu noi și ne-am putut plimba în voie fără 4 straturi de haine, până seara aproape! Culmea culmilor a fost când a venit momentul să găsim o pizzerie (pentru ce ALTCEVA ai merge în Italia?! :)) ) și nu am găsit… așa că ne-am mulțumit cu niște gnocchi și un burger.

Recomand o hartă pentru cei care vor să viziteze Padova, deoarece este ușor să te pierzi…sau stau eu foarte prost cu orientarea. Oricum, e binevenită o hartă!

A doua zi a venit și clipa mult așteptată, cea a întâlnirii cu Veneția. Cu toții am văzut măcar o poză cu Canal Grande sau cu Piazza San Marco, dar să le vezi cu ochii tăi e cu totul altă poveste. Una frumoasă.

Autobusul te lasă la gară (nu are nici un sens să mergi cu mașina pentru că oricum nu e voie să circuli cu ea în oraș), iar după câțiva zeci de metri vezi un pod de sticlă de unde ți se deschide o lume cu totul nouă, o lume venețiană. O lume care îți întrece orice așteptări. Îmi amintesc cu drag ce sentiment de bucurie am avut când am realizat unde sunt și cât e de superb totul.

Apa are o culoare interesantă, e un fel de albastru-verzui, și ca să răspund la întrebarea care mi-a fost adresată de toată lumea când m-am întors acasă… NU, nu miroase urât! Nici lângă Canal Grande, nici pe străduțe, nu s-a simțit absolut nimic. Nu știu vara cum e, dar acum nu am simțit decât eventual miros de fructe de mare când treceam pe lângă vreun restaurant.

Cred că am zâmbit non-stop cât am stat în Veneția. Are un farmec pe care nu îl pot descrie în cuvinte, este un oraș care îi poate servi drept muză oricărui scriitor sau artist. Are ceva ce alte orașe nu au. Inclusiv suvenirurile sunt altfel, nu găsești tot aceleași kitsch-uri de care sunt suprasaturate orașele turistice, ci lucruri mai finuțe, deosebite, multe realizate din sticlă de Murano, capitala mondială a sticlei, care e o insuliță unde se poate ajunge cu vaporul din Veneția.

Spre norocul nostru, Piazza San Marco nu mai era inundată, deși cu doar câteva săptămâni în urmă era dezastru, turiștii și chelnerii purtau cizme de cauciuc inclusiv în localuri, deoarece apa era peste tot.

A fost frig, foarte frig, dar nu a mai contat nimic. Zidurile caselor vechi te fereau de curenți, iar numeroasele podulețe peste care am trecut te făceau să zâmbești și pur și simplu să te bucuri că ești acolo.

Palatul Dogilor, simbol al orașului, este o clădire impresionantă nu doar prin dimensiunile sale, ci și prin arhitectura cu detalii spectaculoase. Cu mare părere de rău spun că nu am apucat să îl vizităm deoarece timpul a fost scurt, dar sunt convinsă că voi reuși cu altă ocazie.

Datorită faptului că deja la 16:30 se intuneca, am putut să vedem Veneția și pe timp de seară. Rețin perfect liniștea aceea, pe care doar sunetul unei bărci o mai perturba.

Nefiind în plin sezon turistic, nu a fost chiar așa de aglomerat. Zona cea mai circulată era cea de lângă Piazza San Marco, unde se aflau și magazine ale brand-urilor celebre, precum Chanel, Prada, Versace, etc.

Gondolierii sunt simpatici, dar, bineînțeles, insistenți. Noi am spus „pas” la o plimbare cu gondola, în primul rând deoarece era fooooarte frig, iar în al doilea pentru că prețurile sunt…. ca de Veneția :)). Mi-a făcut plăcere să îi pozez de la distanță, purtând îmbrăcămintea tradițională cu pălărie și bluză cu dungi.

Restaurante, cafenele și patiserii sunt la toate colțurile. Ele te îmbie cu preparate care mai de care mai apetisante, depinde de tine ce îți dorești. Eu visam la o pizza simplă și cannoli. Bifate amândouă :).

În loc de concluzie, vă spun că m-am îndrăgostit de Veneția, e mult mai frumoasă și mai spectaculoasă decât pare în orice fotografie sau vedere, merită să o vizitați! Ca și sfat, de preferabil nu vara când e cea mai mare nebunia, ci primăvara sau toamna, când puteți admira străduțele încărcate de istorie în mai multă liniște.

PS: Super IMPORTANT! Neapărat să aveți internet sau o hartă, deoarece chiar dacă sunt indicatoare pe clădiri, orașul e ca un labirint, iar noi am pățit-o cu tot cu GPS :)). Călătorii plăcute!