Situația în țară și în lume încă nu este normală, deși avem parte de valuri de „relaxare”, tot nu e cum era înainte. Nu spun că înainte era totul bine, nici pe departe, dar măcar aveam mai multă libertate.

Cred că privarea de unele dintre drepturile noastre fundamentale ne-a afectat cel mai rău pe plan mental, iar lucrurile încă se află într-o zonă gri. Ba ne bucurăm că în orașul nostru nu s-au mai înregistrat cazuri noi deja de o săptămână și ne facem speranțe că va fi bine, ba auzim că autoritățile sunt îngrijorate că la nivel național sunt probleme deoarece cresc mult cazurile ( cel puțin asta spun cifrele oficiale…) și că România s-ar putea să intre în zona galbenă a mai multor țări, ceea ce înseamnă din nou restricții la călătorii…

Am urmărit lista țărilor din zona verde, iar gândul unei vacanțe în Grecia nu prea îmi dă pace, deși sunt conștiență că, din păcate, anul acesta este prea puțin probabil să se întâmple.

Planurile s-au cam dus naibii, mie, la fel ca multora. Chiar acum râdeam că eram pregătită să ies pe ușă să merg la o terasă când în 5 minute cerul s-a întunecat și a venit vijelia cu tunete și fulgere (deși se anunțase inițial că doar în județ, în alte localități, va fi)… Deci, ce planuri să-ți mai faci dacă nici asta nu iese? :))

Să iau viața mai puțin în serios și să fiu mai spontană sunt două lucruri cu care am rămas după toată nebunia cu pandemia. Eu sunt genul de persoană care adoră să facă planuri, să organizeze evenimente, vacanțe și să viseze cu ochii deschiși la festivaluri. Ei bine, vara asta am visat doar să pot ieși la o terasă pe malul Mureșului și să fiu atât eu, cât și toți cei dragi mie sănătoși.

Control freak-ul din mine a rămas dezarmat total după ce aproape tot ce plănuisem s-a dus pe apa Sâmbetei. De la concertul Paul Van Dyk din Cehia la care urma să merg când am împlinit 30 de ani în aprilie, și voiam să fie ceva memorabil, până la nunta prietenilor mei și excursia din Portugalia, totul s-a ANULAT. Speram să mă pot bucura de SkirtBike sau de Arad Open Air măcar, dar bineînțeles că nu au mai avut loc în iunie, ci am rămas doar cu speranța că vor avea loc în toamnă (cei de la AOA anunțau că se va organiza 25, 26, 27 septembrie 2020).

Astfel, am schimbat prefixul în sufragerie, iar vacanța în țara mea preferată s-a transformat în bătăi de cap cu refund-ul pentru biletele de avion.

Concediul a devenit de fapt mai multe weekend-uri în care mă plimb pe unde-mi vine, pe moment, prin țară și județ. Pe lângă faptul că vreau să contribui atât cât pot, minimal, la „reînvierea” turismului național, am vrut să văd orașe în care n-am mai fost sau să revizitez orașele mele preferate. Despre mini turneul din țară am povestit aici.

De la plănuit și book-uit bilete de avion și cazări cu 6 luni înainte, am ajuns să mă ocup de cazare în timp ce eram în mașină, în drum spre destinație, sau să ne trezim sâmbătă dimineața și să ne hotărâm pe loc că plecăm în excursie.

Weekend-ul trecut a fost exact așa, și a fost printre cele mai faine din această vară, so far. Deși nu am mai fost de ceva timp deoarece mi se părea plictisitor, acum m-am bucurat să revăd Moneasa, stațiunea noastră arădeană, care tocmai ce-și redeschisese porțile ștrandului (cu reguli stricte, evident). Am realizat că nu trebuie neapărat să fiu pe ceva plajă la mare sau la ocean ca să mă relaxez și să mă bucur de vară. Acum mă bucur că pot ieși din oraș fără declarație și că pot sta în aer liber cât doresc… Ce mult se schimbă perspectiva după ce trecem prin ceva atât de ciudat și neașteptat…

Duminică era inițial dedicată pentru relax total, până am văzut pe facebook că e ultima zi când se organizează evenimente în lanul de lavandă, acum fiind sezonul. Am căutat unul cât mai aproape de Arad și, în timp record, eram gata aranjată și pregătită pentru poze frumoase în marea de mov.

Atât de superbe sunt lanurile de lavandă că nu ai cum să nu te simți ca într-un basm. E plin de albine (prietenoase), bondari și fluturi, muuulți fluturi! Pe lângă mirosul extrem de relaxant, organizatorii au pus printre flori scaune albe, băncuțe, o masă de toaletă elegantă, umbreluțe, o inimă mare, care toate creau o atmosferă magică și, bineînțeles, oportunități numeroase pentru poze super frumoase.

Nu am avut pregătit nimic, doar telefonul, un selfie-stick și un make-up pe care mi l-am făcut în 15 minute. Am rămas cu fotografii ca amintiri, iar ziua respectivă m-a umplut de bună dispoziție, cât pentru o întreagă săptămână.

Ce urmează vara asta? Habar nu am… probabil câteva weekend-uri cu plimbări prin țară, poate o vizită scurtă la vecinii unguri… Dar nu mai fac planuri, decât să aștept cu nerăbdare ceva și să nu se întâmple, mai bine mă bucur de prezent și mă adaptez pe parcurs cu organizarea.

Eu sunt mândră de mine că am învățat să las controlul deoparte, pentru că era de multe ori o sursă de stres. Dar în anul pandemiei, când nimic nu mai e sigur, controlul chiar nu își are nici locul nici rostul.

Așa că ne bucurăm de ce avem și așteptăm Portugalia de anul viitor, dar ce va fi, va fi 🙂 …