Astăzi în timp ce îmi făceam inventarul la blugi și am descoperit cu super mare bucurie că și cei mai skinny de acum 5-6 ani îmi vin din nou, m-am gândit să scriu câte ceva despre lupta asta cu kilele, luptă pe care și eu și alte milioane de persoane o cunoaștem foarte bine.

Slăbitul este un război mental, clar, 100%. De ce zic asta? Pentru că atunci când te apucă foamea sau poftele poți să alegi să mănânci un iaurt sau un fruct, ba chiar o salată mai consistentă sau carne de pui la grătar, și nu neapărat juma’ de tort sau o shaorma la farfurie #cudetoate. D-aia zic, slăbitul este o luptă mentală, nu fizică.

Am mai povestit eu pe blog despre cum am slăbit 30 de kile și cât de mult a durat și cât de greu a fost. Bun, faza e că nu s-a terminat totul când am ajuns la greutatea dorită.

După ani de zile de sport în care am reușit să mă mențin, deși mai aveam scăpări la alimentație, am pățit episodul acela groaznic, extrem de dureros și de traumatizant cu hernia de disc care efectiv m-a ținut la pat, când tremuram de frică să nu ajung la operație pe coloană. După ce am reușit să trec peste asta cu chiu cu vai, cu multe injecții, kinetoterapie, gimnastică medicală etc. și FĂRĂ operație, bineînțeles că ritmul meu de viață a încetinit considerabil. De la aerobic și alergat am ajuns la…aproape nimic.

Iar cum metabolismul meu nu mai era ca la 17 ani, normal că și cântarul a început să „protesteze”. Ca să nu intru în detalii, în vreo doi ani am pus înapoi câteva kg bune.

După ce am reînceput să pot să fac cât de cât mișcare (puțin și cu grijă), mă gândeam că o să le dau jos și gata. Nu a fost deloc așa. Am fost la sală, apoi am renunțat din cauza unui program nebun de lucru (nu e scuză, știu! :)) )și am reînceput să fac sport acasă, ceea ce e ok și chiar îmi place și mă țin de el, iar de când e vreme frumoasă merg des cu bicicleta sau pe jos. Kilele tot acolo au rămas.

Bun, după vreo 8 luni în care am încercat singură să țin dietă și să-mi reamintesc cum naiba am slăbit alea 30 de kg în adolescență, am acceptat în sfârșit faptul că nu sunt în stare să mă descurc, iar dacă vreau să dețin din nou controlul asupra acestui aspect foarte important din viața mea am nevoie de ajutor.

De două luni respect un regim dat de un medic nutriționist, iar rezultatele au apărut și sunt extrem de mândră de mine și de faptul că am făcut ceva în această privință. Am recunoscut față de mine, în primul rând, că dacă chiar vreau să mă simt din nou 100% ok cu mine trebuie să iau măsuri, iar apoi am și acționat.

Nu fac „foamea”, doar am învățat cum să respect anumite reguli privind combinarea alimentelor și ce anume să evit. Mâncam destul de sănătos și înainte, doar că făceam niște greșeli care, fără să-mi dau seama, îmi sabotau toate eforturile.

Da, mi-a fost greu la început, primele 2-3 săptămâni era să clachez și să renunț, mai ales că nefiind în stare să țin o dietă prea restrictivă din cauza ritmului meu de viață, și rezultatele vin mai greu. Iar apoi motivația scade și tot așa.

Dar aici am vrut să ajung… motivația este totul. TU trebuie să vrei să arăți și să te simți într-un anumit fel. NU pentru alții, ci pentru tine. Când am văzut că încap din nou în haine mărimea S am uitat complet de cât de greu a fost și de câte ori m-am abținut de la paste și pizza. Să mă simt bine în fața oglinzii contează mai mult decât o ciocolată, și să nu uităm că una din marile mele pasiuni în viață este ciocolata :))), dar am înlocuit-o cu ciocolată amăruie și cu fructe care chiar îmi plac, cum ar fi afinele.

Să nu uităm un alt aspect extrem de important: sănătatea. Pentru coloana mea orice kg în plus se simte, deci este esențial să am grijă să nu pun presiune pe ea. Să nu mai vorbim și de celelalte zeci de boli și afecțiuni cu care vine la pachet greutatea în plus, în timp…

Dieta mi-am personalizat-o în funcție de ce pot mânca și de ce îmi place, iar când mi-e poftă pe prostii pur și simplu le înlocuiesc cu migdale de exemplu (țin chiar bine de foame și sunt și bune), sau îmi permit o dată pe săptămână sau la două saptămâni să mai „trișez”, contează și cantitatea, iar de când respect dieta oricum nu mai pot mânca mult (da, nici măcar ciocolată :)) ).

Echilibru în toate și MULTĂ APĂ! Am realizat că înainte beam extrem de puțină apă, acum nu trece ziua fără să beau măcar 2 l, iar asta ajută foarte, foaaarte mult la slăbit!

Și eu simt câteodată că nu mai pot, că nu mai vreau, că nu are rost, că și așa o viață avem, deci merit să mă îndop cu niște penne quatro formaggi după o zi grea, dar de câte ori vine pe mine „valu’ răzvrătirii” iau bolul cu afine și mă calmez singură. :)) Chiar se poate, și dacă progresul este lent, tot progres e! Cel mai important e să îți găsești motivația și metode salvatoare în momente de criză, pentru că după îți dai seama că îți pare rău că ai cedat…

Bineînțeles că și restricțiile foarte severe pe timp îndelungat nu duc decât la frustrare, tocmai de aia zic că e ok câte un mic răsfăț. Fiecare își poate găsi metoda lui, pentru mine văd că asta a funcționat, dar până nu am luat decizia că trebuie să fac ceva, nu am făcut…doar m-am plâns că mă strâng blugii…

În concluzie, slăbitul este, într-adevăr o luptă, chiar un război mental, pe care îl duci tu cu tine, iar dacă vezi că nu te descurci singur, acceptă asta și apelează la ajutor, fie că e un nutriționist, fie un prieten care a slăbit sau vrea să slăbească, un abonament la sală, un antrenor personal, articole motivante, cărți, clipuri pe youtube cu exerciții etc. …va fi mult mai ușor astfel.

PS: Pentru cine se întreabă, am slăbit deja 4 kg și mai am cam tot atât, încet, dar sigur :D, m-am apucat de treabă înainte ca „problema” să devină prea gravă.

PPS: Cheesecake-ul din imagine este făcut de mine, cu un an înainte de a mă reapuca de dietă, când am început să-mi descopăr pasiunea pentru „prăjiturit” :)).