Într-o lume suprasaturată de diete, rețete-minune, „slăbit la pachet”, „slăbești 10 kg în trei ore” plus alte asemenea sfaturi care, mai mult ca sigur, asigură succesul… succesul de a te îndopa cu tort de ciocolată deoarece te-ai chinuit și n-ai slăbit și ești frustrat/ă, sau ai pus totul la loc în trei zile, aș vrea să spun și eu câte ceva despre acest subiect, în cunoștință de cauză.

Am slăbit 30 de kg. Toată lumea mă felicită când le spun asta, majoritatea rămân șocați și nu le vine să creadă că pe vremuri căram în plus după (pe) mine jumătate din greutatea unei persoane.

Modul în care am reușit eu nu trebuie să fie neapărat valabil pentru toată lumea, dar cu siguranță este mai sănătos decât oricare din următoarele: înfometare ( BIG NO NO), dieta disociată, care mi se pare printre cele mai nesănătoase diete ( am încercat-o și am vorbit și cu alții care au testat-o), deoarece privează organismul de vitamine, minerale, nutrienți esențiali etc. și ajungi să slăbești foarte repede, în timp ce te simți mizerabil și înfometat, plus că îți dai stomacul peste cap și nu numai, iar apoi pui la loc dublu, sau cu tot felul de prafuri și pastile care promit că o să fii supermodel într-o lună. Sunt foarte revoltată pe chestiile astea pentru că vând foarte bine, dar nu sunt ok și nici sănătoase. Le-am încercat pe toate și știu despre ce vorbesc.

Să revenim, mereu am avut ceva kg în plus, iar apogeul a fost pe la 14-15 ani când eram destul de rotunjoară. Iar o fată „rotunjoară” la vârsta aceea are parte de o gramadă de atenție negativă. Am auzit toate comentariile răutăcioase posibile și, bineînțeles, eu eram aia „grăsuță” din grupul meu de prietene, toate foarte frumoase și…SLABE!

Am fost destul de complexată, dar asta nu m-a împiedicat să ies în lume, să mă distrez, ba chiar m-am apucat și de teatru, fix în perioada aceea. Totuși, în adâncul sufletului meu nu eram ok, știam că trebuie să fac ceva. Și urgent.

Revelația am avut-o în urma unei discuții cu o verișoară (care arată foarte bine apropo și la fel de bine arăta și atunci). Mă plângeam că nu pot purta fuste scurte, skinny jeans sau costum de baie fără să mă simt ca naiba, deși în ultima vreme am văzut foarte multe fete tinere care nu au nici o treabă cu asta, eu nu mă simțeam ok purtând pantaloni albi, strâmți sau fuste de-o palmă, pentru că oricât m-aș fi străduit, nu ar fi arătat pe mine la fel de bine ca pe cineva cu o greutate normală. Acesta e adevărul.

După cum spuneam, îmi expuneam eu tumultul sufletesc verișoarei mele, iar după ce m-a ascultat, ea mi-a spus direct: „Ești bolnavă? Te împiedică ceva să slăbești? Ai vreun motiv serios pentru care nu poți slăbi? Nu? Atunci nu te mai plânge și fă ceva!”. Aceste vorbe mi-au schimbat viața ( pun pariu că o sa se bucure când va citi acest articol deoarece nu cred că știe ce impact a avut). După două zile m-am apucat de dietă. Și de sport. Iar în trei ani am slăbit cele 30 de kg. În trei ani, nu trei luni, deoarece nu am vrut să mă forțez și am preferat să slăbesc încet, dar sigur.

Dieta mea a fost puțin mai drastică la început, iar apoi, după vreo șase luni, a fost mai lejeră. Inițial am renunțat complet la sucuri, dulciuri, fast-food și mâncat seara. Mâncatul seara mi se pare inamicul numărul 1 și este foarte recomandat să se evite. Am redus porțiile, am mâncat multe salate, pui la grătar, ciorbe și o singură felie de pâine graham pe zi, dar nu m-am înfometat.

Treptat, am reușit să-mi fac dieta un mod de viață, dar trebuie să recunosc, a fost foarte, foarte greu. Dacă vrei să slăbești și să te menții, trebuie voință, motivație, răbdare, perseverență. Nu se întâmplă peste noapte, iar dacă ai tendințe de îngrășare (ca mine), mâncatul sănătos și cu măsură este un angajament pe viață, nu pe două luni sau un an până când numărul de pe cântar nu mai e deprimant.

Am început dieta la 17 ani, acum am 25, iar cu majoritatea obiceiurilor de atunci am rămas și acum. Mănânc de toate, carne (predominant pui), cartofi și alte legume, fructe (mai rar pentru că, din păcate, nu prea îmi plac), pâine cât mai puțină, prăjituri la ocazii sau dacă le fac eu (mi-am descoperit între timp și o pasiune latentă pentru gătit), dar toate cu măsură și nu la ore târzii ( nu după ora 19), beau sucuri foarte rar, cafea aproape deloc, doar dacă îmi pică ochii în gură de somn și trebuie să mă concentrez la job, iar pizza, shaorma și alte dezastre pentru siluetă cam o dată pe lună sau mai rar. Dacă mi-e foarte poftă pe ceva nu mă abțin, dar când aveam de slăbit 30 kg, m-am abținut.

Crucial a fost și sportul. Eram foarte sedentară, aveam și scutire la ora de sport, din cauza problemelor la coloană, dar și pentru că uram să sar la ladă, capră și alte probe la care eram total antitalent, în special proba de rezistență la alergat, în urma căreia îmi adunam plămânii și splina de pe pistă, plus demnitatea făcută praf de colegi. M-am apucat de aerobic și m-am ținut de el trei ani, de câte două-trei ori pe săptămână. În combinație cu dieta, au fost un șoc pentru organismul meu obișnuit să fie leneș, iar în prima lună am slăbit aproape 10 kg. Restul le-am dat jos treptat.

 

Am reluat aerobicul anul trecut, unde am făcut foarte multe exerciții pentru tonifiere, cu greutăți mici, cu mingea, baston și multe altele, dar din păcate a trebuit să renunț temporar până îmi trece hernia. Totuși, chiar și acum fac exerciții ușoare acasă și mă plimb cât de mult pot.

Concluzia mea este că slăbitul nu trebuie să fie brusc, drastic, un chin insuportabil urmat de frustrări. Ce a funcționat pentru mine a fost o dietă pe care mi-am făcut-o singură, cu alimente care îmi plac, deoarece nu aș fi mâncat nici picurată cu ceară, carne fiartă sau orez cu aromă de nimic, sau două mere pe zi. Am renunțat la anumite alimente în primă fază, dar apoi le-am reintrodus treptat în meniu, dar, din nou, cu măsură. Repet, asta a funcționat pentru mine, poate va funcționa și pentru alții, poate nu. Pe unii îi poate ajuta un nutriționist, adică o persoană care are studii în acest domeniu, pe alții îi poate ajuta un antrenor personal care urlă la ei și le oferă motivația de care au nevoie. Pe mine asta m-a ajutat, o dietă pe care n-o uram (așa tare) și aerobicul.

Ce m-a mai ajutat foarte mult a fost și un plan, o listă cu lucruri pe care doream să le fac când voi fi slabă. Erau 11 dorințe în acea listă, iar cu timpul le-am bifat pe toate, cea mai importantă, ultima, era să fiu fericită când mă uit în oglindă.

Desigur că, în toți acești ani, am avut parte de suișuri și coborâșuri (la cântar), acum oscilez între 54-57 kg  (am 1,65 m înălțime), dar imediat cum văd că mă strâng blugii, iau măsuri. Scopul meu nu este să arăt ca în reviste, deoarece nu e realist și nu asta e ideea, ci să mă simt bine în pielea mea, să pot purta orice îmi doresc, dar mai ales să am o greutate sănătoasă.

Pentru că știu ce înseamnă să plângi într-o cabină de probă. Și mi-am jurat că nu voi mai ajunge în acel punct. Niciodată.