SkirtBike: Una, alta despre fericirea pe două roți

Știu că ați auzit peste tot vorba aceasta, dar chiar cred că așa e, lucrurile simple au frumusețea și profunzimea lor. Nu trebuie neapărat să se întâmple ceva grandios pentru a te bucura de viață, câteodată e de ajuns o simplă…bicicletă.

Duminica trecută am participat (în sfârșit!!!) la una din cele mai faine și mai colorate evenimente din orașul nostru, Arad. De ani de zile mi-am dorit să merg la SkirtBike, de ani de zile admiram pozele de după eveniment, ba chiar scriam despre el în ziarul pentru care lucrez și mereu am vrut să particip. De ce nu am făcut-o până acum, deși evenimentul a ajuns deja la a șaptea ediție? Răspunsul simplu ar fi: pentru că voiam neapărat să am și o bicicletă pe măsură și nu să merg în rochiță pe mountain bike-ul meu pe care îl folosesc prin noroi în pădure.

Așadar, anul acesta am reușit să-mi achiziționez bicicleta mult visată, o vintage-city bike albastră cu flori roz, exact așa cum mi-am dorit. Bineînțeles că primul gând a fost: AM CU CE SĂ MERG LA SKIRTBIKE! Și iată că a venit și 24 iunie…

Mi-am pregătit ținuta, care a inclus, evident, o fustă, fustă pe care mi-am cumpărat-o în ultimul moment, cu o zi înante de SkirtBike. Dar am avut noroc că a fost dragoste la prima vedere și mi-a fost ușor să o aleg. Am purtat pentru prima oară de când am terminat clasa I o coroniță cu flori pe cap, mi-am făcut bucle, m-am machiat și m-am simțit o mică prințesă pentru o zi. Chiar dacă evenimentul nu a fost despre mine, nu a fost despre nici o persoană în parte, a fost despre veselie, bucurie, zâmbete, flori și bicicliste chic, care au demonstrat că și atunci când pedalează pot fi feminine.

PS: Important de menționat este că și manichiura a fost asortată cu evenimentul :)), mulțumesc pe această cale prietenei mele Carmen (CIX Nails) pentru mini opera de artă de pe unghii.

Mi-a plăcut enorm să particip la promenadă alături de sute de fete și femei de toate vârstele, mi-a plăcut să le zâmbesc trecătorilor care admirau parada. Pur și simplu m-am simțit fericită și am uitat de grijile de zi cu zi.

 

SkirtBike a transformat o banală plimbare cu bicicleta în ceva cu totul special, într-un eveniment cu mesaj. Indiferent de vârstă ne putem bucura de faptul că suntem femei și de tot ceea ce înseamnă acest lucru.

Participantele s-au pregătit din timp, au purtat rochițe înflorate sau în culori puternice, precum galben sau roz, ii tradiționale sau rochițe cu motive românești, salopete cu flori și fuste mini. Cele mai multe și-au pus și coronițe cu flori naturale sau artificiale pe cap, arătând ca niște adevărate sânziene, evenimentul având loc în aceeași cu această sărbătoare.

Bicicletele au fost decorate cu flori, baloane, fundițe, tul. Unele participante chiar și-au „îmbrăcat” bicicleta în material pentru a se asorta cu ținuta, sau și-au împodobit și spițele de la roți.

Deși au căzut câțiva stropi de ploaie chiar când ne apropiam de jumătatea traseului, acest lucru nu a speriat pe nimeni, iar soneriile bicicletelor și râsetele au răsunat de la Primărie și până la gară.

După promenadă organizatoarele au pregătit o serie de surprize și momente artistice pentru cei prezenți în Parcul Eminescu. Astfel, câteva bicicliste norocoase au plecat acasă cu premii, cel mare fiind o bicicletă Pegas!

Nici originalitatea participantelor nu a trecut neobservată, trei dintre ele fiind premiate cu titlul Miss Centenar, Miss Asortată și, bineînțeles, Miss SkirtBike.

Pentru mine a fost o zi de duminică cum nu se poate mai reușită, aștept cu nerăbdare edițiile următoare, la care pot spune cu siguranță că voi participa! Alături de bicicleta mea înflorată, of course.

Felicitări organizatoarelor Cristina Laza și Lidia Flutur Georgiu!

Vă las să vă delectați cu câteva fotografii de la eveniment:

 

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *