Când știi că e THE ONE nu te mai interesează nimic

Deși credeam că sunt povești de adormit copiii, viața mi-a demonstrat că atunci când apare THE ONE, chiar știi.

Multe relații încep cu năbădăi, sau debutează timid, iar pe parcursul anilor te întrebi de 100 de ori dacă chiar există acel „The One” și dacă e cel pe care l-ai ales tu. Sau, poate că de-a lungul timpului, mai multe persoane au primit titlul de „The One” și te-ai înșelat amarnic, iar din acest motiv eu sunt de părere că nu există acea persoană care este sufletul tău pereche și te va completa perfect. Relațiile presupun multă muncă și compromisuri, nu este mereu totul roz, iar perechea nu îți va citi gândurile și nu îți va face mereu pe plac. Pentru că trăim în realitate și nu într-un film de la Hollywood. Cu unele persoane suntem compatibile, cu altele nu, iar dacă suntem suficient de norocoși să întâlnim pe cineva cu care viața e mai frumoasă, atunci am face bine să nu renunțăm când lucrurile devin mai dificile :).

Tocmai din acest motiv acest articol nu este despre iubitul „The One”, ci despre altceva. Despre cea mai importantă rochie din viața ta.

La fel ca alte mii de viitoare mirese și eu mă mai uit pe TLC la „Say Yes to the Dress”, unde fetele probează câteodată chiar și zeci de rochii, iar când apare ACEA ROCHIE le apucă plânsul și pe ele și pe mama, sora, prietena, domnișoarele de onoare, toate suspinând împreună la replica „Yes, I am saying YES to the dress!”. Eu credeam că este vorba despre ceva regizat și că nu are cum să fie chiar așa în viața reală, plus că la TV mi se părea că 90% dintre rochii arată la fel. And boy, was I wrong…

Anul trecut am probat prima rochie, la Cluj, cu o prietenă. Mă rog, primele vreo 15 rochii. Am fost la un salon foarte frumos, cu rochii prețioase și deosebite. Habar nu aveam ce îmi va sta bine, eram convinsă că rochiile tip sirenă și „explodate” jos sunt cele mai urâte din lume și că doar o rochie tip A-line mă va avantaja (pentru cine nu știe, este vorba despre o rochie largă, dar nu atât de amplă ca una tip prințesă..da, de la emisiune știu toate denumirile :))). De asemenea, credeam că rochiile strâmte (tip sirenă) sunt rezervate fetelor înalte și slabe, adică manechinelor.

Bun, vine ziua cu pricina, prima rochie probată, o sirenă „explodată” jos. Efectiv mi-a picat fața. A fost printre cele mai frumoase din câte am văzut (am probat în total vreo 40, în mai multe locuri). Mă avantaja, îmi făcea o siluetă foarte frumoasă, iar croiul era superb. Dovadă că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg… Am încercat de toate, ceea ce vă recomand și vouă dacă nu știți exact ce vă stă bine, deoarece sigur veți avea surprize.

Lungă, amplă, prințesă, cu mânecă lungă, scurtă, bretele, fără bretele, cu decolteu în formă de inimioară (acel sweetheart neckline), sirene, A-line, cu trenă, fără trenă, cu dantelă, simplă, cu pietre, cu decorațiuni 3d, cu flori, cu model etc. Abia atunci am realizat de fapt cât sunt de diferite și cât de mult contează să te avantajeze decolteul și croiul în general.

Eu am probat de toate și pentru a mă bucura de moment, am fost cu prietenele, cu mama, cu „nașa”, pentru că am vrut să am și niște amintiri faine, nu doar să probez două-trei și să mă stresez să aleg repede. E un proces la urma urmei.

Un amănunt important este că am vrut neapărat un anumit detaliu la rochie să fie diferit, nu pot spune ce pentru că aș da prea multe informații despre cum va arăta, iar viitorul soț nu are voie să știe :)).

Bun, după ce mi-am făcut o idee despre ce îmi stă bine, am început să mai selectez rochiile pe care le probam. Da, sirenele arată foarte, foarte bine, DAR îți restricționează mult mișcările, iar dacă au și un corset foarte strâmt sigur nu vrei putea respira, să mănânci la petrecere nici atât. Am probat și sirene mai comode, dar nu arătau la fel de bine ca cele foarte strâmte.

Nu am avut emoții la nici o probă, nu am suspinat, nu mi s-au înmuiat genunchii, nimic. Am început să îmi fac griji că nu îmi va plăcea nimic suficient de mult încât să o iau acasă.

Iar apoi, a venit și ziua cu pricina. Am fost la un magazin din orașul meu cu viitoarea noastră nașă, una din prietenele mele cele mai bune. Am încercat mai multe, iar apoi am probat-o pe ea. Cea mai frumoasă rochie pe care o văzusem. Pe umeraș nu prea îmi spunea mare lucru, însă când am luat-o pe mine m-am simțit ca o mireasă. Pentru prima dată. Nu m-am simțit ciudat, sau de parcă aș proba un costum pentru un carnaval. Efectiv mi s-a părut că e rochia perfectă pentru mine. Am știut :).

Nu am cumpărat-o deoarece mai era fooooarte mult timp până la nuntă și am zis, totuși, să mai aștept și să mai încerc în vreo două magazine. Mai ales că v-am spus că acest proces pentru mine a fost distractiv și nu obositor.

Fast-forward după șase luni, eu tot la rochia MEA mă gândeam. Nu mi-a mai plăcut nimic, pe toate le comparam cu aceea.

Într-o zi foarte geroasă de decembrie, eu eram hotărâtă să iau o decizie. Am mers la un târg de nunți din Timișoara în ciuda vremii extrem de nefavorabile, ningea viscolit, abia vedeam drumul, dar toată săptămâna intuiția m-a îndemnat să merg.

Am intrat în Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, locația unde se desfășura târgul, iar ce a urmat m-a lăsat fără cuvinte. Primul lucru pe care l-am văzut cum am intrat, a fost rochia MEA, pe un manechin, la o altă firmă, din Timișoara. M-am dus direct acolo, am luat-o din nou pe mine, m-au năpădit emoțiile, au apărut și câteva lacrimi… și am cumpărat-o pe loc. Acolo, în agitația aceea de la târg, pe cod portocaliu de viscol, I said Yes to THE DRESS!

Bianca Marcu, fata de la care mi-am luat rochița, a fost foarte drăguță și atentă, mi-a luat măsurile, m-a asigurat că totul va fi bine și că în martie o voi primi. De asemenea, a ascultat și povestea mea de dragoste cu rochia, cum am suspinat șase luni după ea până când am reîntâlnit-o în orașul vecin, la standul ei.

Iată că a sosit și martie, iar eu am primit cel mai frumos Mărțișor. Ieri am fost la Timișoara să o iau, după ce timp de trei luni de zile am tot visat la ea. Este perfectă, este cum mi-am dorit, mi se potrivește, are acel detaliu important pe care l-am menționat mai sus, este a mea și o iubesc, este The One.

Bianca iubește enorm ceea ce face și are răbdare cu toate miresele. De asemenea, este atentă la detalii, și pe lângă rochii de mireasă creează și niște accesorii superbe, care completează perfect look-ul mult visat pentru cea mai importantă zi din viața ta.

Accesoriu pentru păr by Bianca Marcu

Am aflat și că de fapt ea nici nu trebuia să meargă la acel târg, hotărându-se în ultimul moment, cu câteva rochii. Printre care și a mea, singura expusă. Soarta? Cu siguranță :). Ah da, suntem și născute la 4 zile distanță, în același an.

Pe Bianca Marcu o găsești pe facebook, pe paginile https://www.facebook.com/weddingbiancamarcu/ și https://www.facebook.com/bianca.marcu.73

Concluzia? M-am convins că există „The One” în ceea ce privește rochia de mireasă, că oricât de sceptică ai fi te vei emoționa când o vei găsi, iar dacă vei avea totuși dubii, te va găsi ea pe tine, chiar și în alt oraș :).

Foto principală: Pixabay

 

 

 

 

 

 

Comments

  1. Oana M says:

    Ce poveste frumoasa. Toate lucrurile bune din viata au cate o astfel de poveste. Am intrat pe site-ul creatoarei si trebuie sa recunosc ca rochiile ei sunt minunate. Pacat doar ca nu ai putut sa ne arati care este rochia aleasa de tine.

    1. Anette says:

      Mulțumesc mult! Da, are niște rochii tare frumoase. Voi posta fotografii cu rochița mea după nuntă, peste trei luni 😀

  2. Sigur ca exista the one! Iar sentimentul pe care îl incerc o când probezi prima oară rochia ta de mireasa, este de nedescris
    Felicitări!

    1. Anette says:

      Mulțumesc! Da, chiar este un sentiment deosebit 🙂

  3. Anca says:

    Oh da, mi-ai adus aminte de inceputul relatiei cu sotul meu… tineri si nelinistiti…🙈

    1. Anette says:

      Amintiri frumoase, cu siguranță!

  4. Ai o poveste foarte frumoasa. E nu am probat nici o rochie de mireasa in afara de a mea.
    Am vrut ceva deosebit si am realizat-o la comanda in Cluj, cu siguranta a fost dragoste la prima vedere!

    1. Anette says:

      Mulțumesc mult! E bine că ai știut exact ceea ce îți dorești, eu am fost mai indecisă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *