Ce găsești când îți pornești vechiul telefon după 6 ani

Înainte de nebunia cu smartphone-uri eram fană declarată Nokia. Ani la rând am avut telefoane Nokia, iar ultimul a fost un C3 auriu (din foto) pe care l-am îndrăgit super mult, mai ales pentru că avea tastatură qwerty.

În urmă cu aproape 6 ani am renunțat oficial la telefoanele cu butoane și am trecut la touch screen, deși pe atunci jurasem că n-o s-o fac niciodată. Well, never say never.

Așadar, îndrăgitul meu C3 a ajuns în fundul unui sertar și acolo a stat până acum câteva zile. Eram convinsă că nu mai funcționează, însă surprise! După ce a stat la încărcat a „înviat”. Și cum m-am pus eu să-l butonez am descoperit SUTE de mesaje din anii 2010-2013. Sute de mesaje pe care le-am și recitit.

Am tot vorbit eu pe blog despre schimbare, dar parcă niciodată nu m-a frapat atât de tare cât de mult m-am schimbat eu și cei din jurul meu, ca atunci când am făcut această călătorie în trecutul nu foarte îndepărtat.

În primul rând nu exista mania Facebook. Dacă voiai să vorbești cu cineva sunai sau dădeai sms. Ați observat că în ultima vreme căsuța de SMS-uri e monopolizată de mesaje de la furnizorii de servicii de telefonie mobilă, notificări de la bănci, curieri și…cam atât? Toate mesajele s-au mutat pe Whatsapp și Fb Messenger, iar acest lucru s-a întâmplat atât de încet încât majoritatea nu l-am observat. Iar asta e din cauză că acum presupunem din start că toată lumea este conectată NON-STOP la internet.

Pe atunci, prin 2010, pe profilul meu de FB bătea vântul, iar telefonul mobil era baza, chiar și fără aplicații și internet.

Am constatat cu tristețe că, poate, nu am profitat destul de timpul liber pe care îl aveam atunci. Am găsit mesaje din studenție, din anul II de facultate și până la licență. Zeci de mesaje cu prietenele și colegii despre examene, emoții, stres și nopți nedormite cu codul penal sau civil în brațe.

Un alt lucru pe care acum îl privesc cu nostalgie este legătura mult mai strânsă pe care o aveam cu cei dragi. În unul dintre SMS-uri o prietenă mă întreba ce mai fac pentru că nu vorbiserăm de două zile. DOUĂ ZILE! Acum trec săptămâni, poate luni de zile în care nu vorbim, deși prietenia a rămas la fel de puternică, la capitolul comunicare stăm tot mai rău. Iar de vină nu este nimeni. De vină este viața care ne-a luat de pe băncile facultății și a vacanțelor de vară de trei luni, și ne-a legat de contracte de muncă care au devenit prioritatea numărul 1, fără doar și poate.

Am realizat că aveam foarte, foarte mult timp liber, care acum a devenit ceva extrem de prețios. Când mai vine câte o minivacanță de Sărbători încercăm să profităm la maxim de ea. Apar dileme de genul: profităm și plecăm undeva sau ne odihnim psihicul care de multe ori stă să clacheze?

Singurul aspect negativ al acestui timp liber din belșug era faptul că aveam vreme pentru drame. Sau mai bine zis „drame”. Puteam povesti la telefon cu orele despre tipul ăla care nu a mai răspuns pe mess (da, da, remember yahoo messenger?), despre cine s-a mai cuplat cu cine, despre colegii care se angajau pentru prima dată și, of course, despre problemele sentimentale care la momentul respectiv păreau cel mai grav lucru din lume. Și relațiile erau cu totul altfel, poate mai inocente și noi mai naivi/naive. Iar asta e ok. Fiecare lucru vine la vârsta potrivită, inclusiv învățăturile de minte.

Am descoperit SMS-uri în care vorbeam cu o prietenă despre căsătorie ca despre ceva ce se va întâmpla peste 100 de ani, iar anul acesta i-am fost domnișoară de onoare 🙂 .

Ce m-a mirat cel mai mult a fost faptul că efectiv nu realizam că viața mea e complet alta față de acum 5-6 ani. Totuși nu e o perioadă foarte lungă, dar se pare că s-a schimbat totul.

Un mare regret am, după ce am stat vreo 2 ore să citesc toate mesajele. Regret că suntem atât de acaparați de stresul ăsta zilnic, pe care și eu îl simt tot mai acut de când am două job-uri (care îmi plac, aici nu am de ce să mă plâng), că ne oferim bucăți din noi, din energia noastră, poate chiar din sănătatea noastră, iar la sfârșitul zilei nu mai avem aproape nimic de oferit celor dragi, acelor oameni care au fost alături de noi mereu. Nu mai avem chef de stat la povești, timp de ieșit, răbdare să ascultăm. Totul se reduce la muncă, muncă și iar muncă.

Câteva din rezoluțiile pentru anul viitor sunt: să încerc să îmi gestionez mai bine timpul și să repun pe lista de priorități ieșitul la o cafea, liniștită, câte un telefon dat cu răbdare, să mă ocup și de ce mă face pe mine fericită, mai mult timp pentru sport și citit, dar mai ales pentru familie și prieteni. Pentru că ei mi-au fost alături și acum cinci ani când dădeam licența, și când am avut parte de dezamăgiri de unde nu mă așteptam și îmi sunt alături și acum, când încerc să le gestionez pe toate cât mai bine.

An Nou FERICIT și LINIȘTIT să aveți!

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *