Gânduri la început de 2019: Cum arată ziua mea ideală

Acum, că a trecut toată agitația frumoasă a Sărbătorilor, culminând cu artificii și șampanie, am avut timp să mă gândesc puțin la cum ar arăta ziua ideală pentru mine.

În timpul zilelor lucrătoare, când to-do list-ul nu se mai termină, parcă nici nu am ocazia să mai cuget la nimic. Pur și simplu rezolv sarcină după sarcină, în timp ce mă gândesc la cele de ziua următoare. De aceea, acum am avut puțin răgaz să mă odihnesc și să-mi imaginez cum ar fi o zi aproape perfectă pentru mine.

Pe scurt: pe o plajă în Costa Rica. Glumesc…sau nu? Asta ar fi idealul idealurilor, să fiu într-o vacanță continuă, călătorind în jurul lumii, dar nu aș vrea să vorbesc de o utopie aici, că scopul nu e să mă întristez :)).

Revenind cu picioarele pe Pământ, dacă ar fi totuși ceva realist, mi-ar plăcea să mă trezesc pe la 9:30, 10:00, fără sunetul iritant al alarmei, care oricât de blând ar suna, tot enervantă e. Aș citi în tihnă o jumătate de oră sau o oră, am observat că dimineața asimilez cel mai bine ceea ce citesc, mai ales dacă sunt cărți de dezvoltare personală sau de lifestyle, iar seara merge beletristica, iar apoi aș lua micul dejun care ar consta în pâine integrală prăjită, legume și brânzeturi, în timp ce din boxe s-ar auzi una din piesele mele preferate (am foarte multe, de aceea nu am nominalizat nici una :)) ).

Apoi aș scrie pe blog, aș edita fotografiile pentru articol/e și aș apăsa pe „Publică”, iar articolul meu ar fi citit de mii de persoane, cărora le-am adus un zâmbet pe buze de dimineață și am reușit măcar 1% să le fac ziua mai frumoasă prin ceea ce am scris.

Ceea ce ar urma pare banal, dar, după cum știm, lucrurile mici devin în timp, lucrurile mari, care ne aduc fericirea constantă. Aș ieși la plimbare pe Malul Mureșului cu perechea, aș lua prânzul împreună cu prietenii în oraș, am sta la o cafea/ceai la povești și nimeni nu ar fi stresat/obosit/nervos. Apoi aș merge până acasă la ai mei și m-aș juca cu motănelul meu Tiggy, căruia încă îi simt lipsa de când m-am mutat, deși Schmoopy (porcușorul meu de Guineea) e la fel de adorabilă.

M-aș duce apoi la aerobic, pe care îl practic cu plăcere, iar seara aș mai scrie câte ceva, deoarece în 90% din cazuri seara sunt mai inspirată, aș mai citi puțină beletristică, mereu am câte 2-3 cărți începute, și m-aș culca cel târziu la 00:00 pentru a dormi 8-9 ore pe noapte, nu pot funcționa altfel și mă trezesc foarte greu dacă dorm sub 8 ore, dar, în același timp, nu pot adormi înainte de 1…deci cam greu. Dar acum vorbim de o zi ideală, în care programul meu de somn e mai normal :)).

Ah da, am uitat să spun că părul meu ar fi buclat lejer, iar înainte să ies pe ușă aș petrece cele 10 minute zen în oglindă pentru a mă machia. E un ritual care pe mine mă relaxează foarte mult and I just love make-up!

Am vrut să „pun pe hârtie” aceste gânduri deoarece mi se pare că mă ajută să mă organizez mai bine, iar acum constat că ceea ce îmi doresc eu nu e chiar imposibil. Sunt lucruri mici, banale chiar, după cum spuneam, dar care în haosul din ziua de azi par ceva greu de realizat.

Ziua mea obișnuită nu e chiar foarte departe de cea ideală, deoarece jobul meu principal implică să scriu și să fiu creativă, cel din vânzări vine cu stres la pachet, dar încet, încet reușesc să îl stăpânesc tot mai bine.

Când avem puțin timp pentru noi și suntem odihniți eu cred că ne face bine să ne gândim la cum am vrea să fie viața noastră și cum este de fapt…iar dacă între cele două e o discrepanță masivă, este timpul să acționăm.

Avem o singură viață, iar dacă o trăim mereu pentru alții, pentru obligații, pentru lucruri care nu ne aduc nici o bucurie, ci doar ne seacă pe dinăuntru, este chiar tragic. Ce vrei să spui la bătrânețe? „Ce mult am călătorit și ce fericit am fost!” sau „Mi-aș fi dorit să nu fac 10 ore pe zi ceva ce am urât să fac”. It is up to you 🙂

Să avem un an mai bun, mai frumos, mai liniștit, plin de experiențe memorabile!

Foto: Ray Media

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *