Auzi? E sunetul clopotelor de nuntă care deja încep să bată pentru mii de cupluri care vor spune „DA” anul acesta. Ceea ce ar trebui să fie cea mai frumoasă zi din viața mirilor, de multe ori se transformă într-un haos presărat cu multe dezamăgiri și nervi. Dar se poate și altfel…. Așadar, bine ai venit în lumea plină de tulle, dantelă, sclipici și artificii!
Disclaimer: Înainte să intru în subiectul spinos, este musai să menționez că „sfaturile” mele nu se vor potrivi tuturor (evident) și că nu îmi asum nici o răspundere pentru vreun scandal cu soacra mică sau cu nașa izbucnit din cauza muzicii sau a sarmalelor. Voi vorbi din experiența mea și voi încerca să vin în ajutor chiar și prietenelor și cunoștințelor mele care nu știu de ce să se apuce pentru a-și organiza marele eveniment. Also, acest articol este pe alocuri un pamflet, așa că vă rog descrețiți-vă frunțile și tratați-l ca atare. Ah da, și poate veți găsi ceva chiar util pe aici…
Să începem cu începutul, trebuie să știți că mie chiar îmi place să organizez evenimente. Deși sunt un pachet de stres și agitație, chiar îmi face plăcere să organizez ceva fain. Așa că, după ce un inel frumos și-a făcut loc pe degetul meu, abia am așteptat să mă apuc de treabă.
Avem deja câteva luni bune de când ne ocupăm de planificarea nunții și încă sunt destul de zen, grijile mele legate de ziua respectivă neavând nimic de a face cu culoarea șervețelelor care trebuie să se asorteze cu a treia piatră din cerceii mei (wtf…), ci cu lucruri mai serioase, de tipul că sper ca marea majoritate a invitaților să se simtă bine (Și chiar dacă ești vreun guru al Wedding Planning-ului, tot nu se vor simți extraordinar TOȚI, asta așa, as a rule).
Și chiar dacă spun că ne ocupăm de organizare de câteva luni, în proporție de 80% am rezolvat într-o săptămână. Da. Pe bune. Chiar se poate! Sala, muzica, barul de cocktails, tortul, candy bar-ul, biserica, foto/video…rezolvate într-o săptămână! Restul s-a întins pe câteva luni pentru că am probat eu multe rochii (for fun mai mult), iar ce a mai rămas de făcut nu a fost urgent.
În linii generale, dacă chiar nu știi pe unde s-o apuci, poți măcar să stai liniștită (mă adresez mai ales fetelor în acest articol, dar poate și bărbații pot învăța ceva din asta:) ) și să încerci să îți imaginezi CUM ai vrea TU (și viitorul soț, evident) să arate ziua nunții. TU, nu prietena cea mai bună, nu familia, nu neamurile, nu vecina etc. Normal că vei fi influențată de nunțile la care ai fost, iar asta chiar este foarte bine, deoarece astfel ai o idee despre ce îți place și mai ales, de ceea ce nu îți place. Sună egoist, știu foarte bine asta, DAR, dacă nu vei lua tu deciziile importante, sau măcar o parte din decizii, vei regreta că ziua ta a devenit de fapt ziua altora, iar tu doar ai asistat și ai stat la poze în cadrul unui eveniment care nici măcar nu ți-a făcut placere.
Sunt anti nunți făcute ca „afacere”, sunt anti nunți făcute din obligație cu sute de oameni chemați din obligație, sunt anti nunți cu strigare, sunt anti tot ceea ce nu îți face ție plăcere și totuși o faci pentru că „așa se face”. Cine e acest „se?” și de ce îți dictează cum trebuie să fii/ îmbraci/ porți/ dansezi în cea mai importantă zi din viața ta? Și de ce ar face oricine care te iubește sau ține la tine așa ceva? Exact…
Asta ar fi așa, o scurtă introducere, și sper că ți-ai dat seama deja cum au stat la noi treburile… Am decis totul așa cum am simțit noi, pentru că e ziua noastră. Desigur, ne pasă enorm de invitații noștri, care sunt doar rude apropiate și prieteni foarte apropiați, și îmi doresc din tot sufletul să se simtă bine, motiv pentru care fac tot ce ține de mine pentru acest lucru, și veți vedea mai jos ce anume, DAR asta nu înseamnă că mă transform dintr-o mireasă modernă în una tradiționalistă, sau dintr-o fată care iubește muzica de club într-o fană lăutari doar pentru că „Așa se face”… Ați prins ideea.
SALA
Noi am știut din prima ce sală ne dorim și am mers direct acolo, fără a mai cere alte oferte. Și am făcut asta cu fix un an înainte de nuntă. Sunt conștientă că majoritatea cuplurilor nu sunt așa, tocmai de aceea recomand târgurile de nunți care au loc fix în această perioadă. Ai mulți furnizori la un loc și poți beneficia de multe oferte avantajoase și personalizate. Alege sala care se potrivește cu stilul tău. Ești boemă? Alege o sală decorată frumos și finuț cu tulle și flori în culori pastel. Îți place stilul rustic? Există multe săli decorate în acest fel, la care se potrivesc foarte bine și meniurile tradiționale cu platouri cu specialități românești și niște invitații cu motive din aceeași gamă (ok, deja merg prea departe, mă scuzați). Este important să știi EXACT ce ai inclus în meniu și ce nu. Întreabă de candy bar, tort, prăjiturile pe care le dai invitațiilor la final și, bineînțeles, de băuturi. Noi am mers pe varianta unui cocktail bar mobil, care cu siguranță va fi un punct de atracție, restul fiind incluse în meniu. PS: Dacă vrei neapărat o anumită dată și mai ales vara, rezervatul cu un an înainte nu este nici o exagerare, măcar ai liniștea sufletească că va fi cum și când îți dorești. PPS: Citește reviews despre sala care te interesează! Te poți scuti de multe necazuri astfel!
MUZICA
Mbuuun, una din cele mai controversate, provocatoare-de-circ, de nemulțumiri, de comentarii și de bârfe părți ale unei nunți. Eu sunt destul de inflexibilă la această parte. Adică poți să-mi spui tu de 123679 de ori că nu există nuntă fără lăutari, că tot de atâtea ori o să ignor complet această afirmație (mai ales că am fost la multe astfel de nunți, unde m-am simțit super bine, chiar și fără hore!). Desigur, dacă ție îți plac lăutarii, informează-te din timp despre diverse formații și rezervă-i tot din timp, deoarece cei mai buni sunt și cei mai solicitați, valabil și pentru formațiile de cover-uri sau soliști. Gusturile nu se discută aici, însă trebuie rezervate D I N T I M P! Eu am mers pe varianta unui DJ bun, care sunt sigură că va face atmosferă. Spun că sunt sigură deoarece am mai fost la două nunți unde ne-a ținut pe ringul de dans până spre 6 dimineața, iar asta fără ca mireasa să meargă după fiecare melodie să îi spună ce urmează, iar aici vezi dacă un DJ știe să-și facă treaba sau nu. Și crede-mă, NU vrei să stai pe capul lui toată seara când ai zeci, sute de persoane de pupat, de pozat și de dansat! Bottom line: dacă ești fană death-metal nu recomand să bagi doar Cannibal Corpse, deoarece chiar s-ar putea să-ți leșine vreo mătușă de la atâtea grohăieli, dar nici Adi Minune, deoarece clar nu te reprezintă deloc. Calea de mijloc este cheia: de toate pentru toți (retro, dance, reggae, vals, macarena :)), disco, chiar și rock și hip-hop – speaking of you, „Still Dre” :), etc.) dar fără să faci compromisuri care te fac să te simți incomod. Dacă 99% din invitații tăi ascultă doar un stil specific de muzică, în cele mai multe cazuri înseamnă că e și stilul care îți place ție, iar atunci nu ar trebui să fie nici o problemă, părerea mea. Sau inviți sute de persoane cu care nu ai nici o treabă? Nu prea cred…
MÂNCAREA
Vine la pachet cu sala, în general sunt câteva meniuri standard din care poți alege. De obicei, dacă este o nuntă de zi, merg și 5 feluri de mâncare (deși, omg that’s a whole lotta food!!!), dacă începe seara, rezumă-te la patru. Asta din mai multe motive, cum ar fi: mâncarea devine party – pooper, cum vine un alt fel, toți se așază să mânănce, ringul e gol, deci distracția compromisă; cine naiba are nevoie de aperitiv cald după aperitivul rece și înainte de supă și de felul doi?!; foarte puțini invitați pot mânca în câteva ore atâtea feluri de mâncare, deci multă risipă… Evident, fiecare face cum dorește, ți-am zis că nu-mi asum răspunderea pentru certuri pe sarmale :P. Ah da, altă chestie pe care am observat-o, torturile extrem de dulci sunt cele mai puțin apreciate, deci dacă alegi ciocolată mergi pe varianta unui mousse mai light, valabil și pentru ciocolata albă sau pentru cele cu extra-mega-multă frișcă.
FOTO/VIDEO
Uite-te pe pagina lor de Facebook, uite-te pe site-urile lor, citește reviews de la clienți, vezi dacă se potrivesc ideii tale sau nu. Și pregătește-te psihic, este una din cele mai costisitoare achiziții, dar un fotograf bun merită toți banii, deoarece cu ce rămâi după nuntă? Cu amintiri de neprețuit surprinse de un fotograf/cameraman priceput care pune pasiune în ceea ce face. La fel, noi am mers pe instinct, iar după sesiunea de „Save the Date” sunt și mai convinsă că am ales bine. Again: târguri de nunți.
BISERICA
Le-am luat aproximativ în ordinea în care ar trebui rezervate, deci dacă ai deja o dată pentru sală, ar fi bine să te interesezi dacă biserica unde dorești să spui „Da” este disponibilă la ora la care dorești tu. Eu am preferat să fac și asta cu vreo 10 luni înainte, deoarece am vrut neapărat o anumită biserică și un anumit preot. Evident, sunt și persoane care nu vor să se căsătorească la biserică sau nu vor nici party deloc, dar la ei e clar că știu din start că vor o nuntă mai atipică (de ex să fugă cu logodnica pe o insulă pustie și să se cunune cu inele făcute din alge și scoici, hey! whatever makes you happy, este perfect orice vă face PE VOI fericiți!), dar pentru cei pentru care ceremonia religioasă este importantă, mai bine să vorbească din timp cu preotul.
ROCHIA DE MIREASĂ
Am probat câteva zeci, am ales-o pe cea care m-a făcut să mă simt ca o mireasă și nu de parcă aș fi la carnaval. Nu intru prea tare aici în detalii deoarece voi scrie un articol separat, detailat, despre acest subiect. Ca idee, mergi tot pe varianta târgurilor, mai ales la cele unde știi că vor fi mai mulți furnizori de rochii. Și da, poate dura chiar și 6 luni până să-ți primești rochia după ce ai comandat-o! Acest lucru m-a șocat, dar e real. Oricum, fă din probe ceva fun, mergi cu mama, cu fetele, fă-ți poze (unde este permis) și nu uita: O singură dată în viață îți alegi rochia de mireasă (cel puțin asta ne dorim toate), așa că nu o transforma într-un stres și nu pune presiune pe tine! Enjoy the sparkles :).
Pentru costumul de mire nu durează chiar jumătate de an, dar măcar cu 6 luni înainte ar trebui și deținătorii de tricouri cu „Game Over” să arunce un ochi prin magazinele de profil.
STAREA CIVILĂ
Aici depinde mult de fiecare, dacă vrei în aceeși zi cu nunta, rezervă cu câteva luni înainte, chiar jumătate de an, dacă îți e indiferent, poți și cu o lună/ două. Eu nu o voi face în aceeași zi deoarece nu vreau să plimb zeci de oameni prin oraș, iar apoi și la Biserică și la party. E obositor, iar eu nu vreau să-mi obosesc invitații (ca să aibă energie pentru dans :D). Și nici ideea de a-mi transforma rochia de mireasă într-un utilaj de salubrizare stradală nu-mi surâde, so, no.
FREZĂ & MAKE-UP
Freza și machiajul sunt extrem de importante pentru o mireasă, cu toate acestea NU deveni obsedată să arăți perfect! Serios, just don’t! Știu că vrei să arăți superb și bombastic, dar, din nou, nu pune așa o presiune enormă pe tine. Poate machioza ta are o zi proasta și-ți face ochii ca de raton, sau poate-ți uiți un bigudiu în cap… orice se poate întâmpla! Ok, la modul serios, ideal este să ai oameni cu care ai mai colaborat, în care ai încredere, care îți cunosc gusturile și au și ochiul format pentru ceea ce ți se potrivește. Ține cont că 90% din nunți au loc sâmbăta…vara…deci, ce trebuie să faci? Exact, să vorbești cu vreo 6 luni înainte cu hair-stylist-ul tău și cu cel/cea care îți va face machiajul. Mergi cu poze, dar acceptă realitatea că nu va fi EXACT ca în poze, iar asta poate e bine, deoarece vei arăta ca tine, nu ca un model de pe net. Asta așa, ca o durere vizuală de-a mea..vă rog eu, nu vă faceți mov la ochi și cu ruj roșu pe buze, arată NAȘPA! Nu merge, nu, no, nein, niet! Sau nah, faceți-vă, orice vă face pe voi fericite :).
INVITAȚII/ VERIGHETE/ MENIURI/ FLORI/ DOMNIȘOARE DE ONOARE/ CAVALERI
Aici lucrurile devin extrem de subiective. Ca idee, eu nu mi-am dorit să-mi îmbrac șase din cele mai bune prietene în rochii urâte, doar ca să arăt eu mai zână, dar, totuși așa a vrut soarta. Glumesc, am totuși 6 domnișoare de onoare deoarece am considerat că dacă tot vin să mă îndese în straturi de material și dantele și dacă oricum imortalizăm momentul…că tot aia e! DAR, important, nu le oblig să poarte aceeași rochie, singura doleanță a fost să fie o rochie lungă și nu neagră (fiecare cu piticii ei…). Cu cât mai relaxată atmosfera cu atât mai bine. Iar dacă eu am 6, și-a ales și el 6 „băjeți” cu care să se distreze până noi ne frezăm și ne tencuim pe față :P.
Nu îmi plac florile de plastic, dar florile naturale ard la buzunar mai rău ca un incendiu, deci, ce faci? Poți să-ți faci singură aranjamentele, mai ales dacă ai o nuntă mică. Există enorm de multe idei pe Pinterest și nu numai de unde te poți inspira, sau cauți până găsești o ofertă care să se potrivească cu portofelul tău (care deja va plânge când vei ajunge la partea asta). Totuși, trebuie să recunosc că există flori artificiale extrem de frumos realizate, care chiar pot fi confundate cu cele naturale. Dar și pentru acelea trebuie să scoți câțiva zeci de lei/ închiriat/bucată. Eu am lăsat pe primăvară decizia cu florile, deoarece nu este una urgentă, dar sigur vor fi naturale (iar aici nu e totuna dacă alegi orhidee sau un trandafir clasic, financiar vorbind, asta îți spun ca să nu ai așteptări nerealiste).
Verighetele se pot cumpăra cam oricând, durează aprox. 14 zile pentru realizarea/ gravarea lor. Deci no stress here. Pentru noi a fost iar ușor deoarece știm ce model ne place, deci nu va fi nici asta motiv de panică. Pentru fete: ar fi drăguț să se potrivească cu inelul de logodnă, măcar ca și culoare (ambele aur alb/roz/galben). Prețurile variază de la cam 1300 de lei perechea, până la peste 1000 de euro, în funcție de metalul prețios, de diamante etc.
Meniurile le face deseori firma care vine cu barul mobil de cocktails, unde se trec și mâncarea și băuturile, iar dacă nu ați contractat un astfel de serviciu, există o grămadă de tipografii unde se pot face, la fel și pentru invitații. Din nou, mergeți la târgurile de nunți, vă scutiți de plimbări și de bătăi de cap!
SUPER-MEGA-GIGA IMPORTANT
Știți care a fost cea mai faină și utilă chestie care m-a ajutat să mă organizez super bine? O AGENDĂ! Dar nu orice fel de agendă, ci o agendă special realizată și împărțită pe categorii pentru a ajuta viitoarele mirese să keep everything together (Asta și psihic vorbind :)) ). Eu am rămas uluită de câte chestii nu știam și câte lucruri am neglijat (vorbesc de voi, cocarde…). Are totul la un loc, despre tot ce v-am povestit eu plus multe alte idei super drăguțe. Eu o am pe cea de la Lady Cozac (nu, nu fac nici o reclamă, chiar m-a ajutat enorm agenda de la ei), dar cu siguranță sunt și alte modele.
Acestea fiind spuse, probabil te-ai prins că ideea de bază este să te organizezi DIN TIMP pentru a putea fi cât de cât zen, sau măcar la limita gândului de a sparge un geam, și nu chiar să ajungi să-l spargi… Să te asculți în primul rând pe tine, să te gândești ce te face pe tine fericit/ă, cum îți imaginezi ziua respectivă, cum poți să îi faci pe invitații tăi să se simtă foarte bine, dar fără a te sacrifica complet, echilibrul este cheia, am zis-o și o repet. Dacă nu poți să te ocupi cu un an înainte de rezervări, iar timpul este limitat, cu siguranță poți avea o nuntă frumoasă și fără stres, dar câteva compromisuri vor fi necesare, mai ales cu privire la dată/sală și la furnizorii foarte solicitați.
Am lăsat asta la urmă, dar trebuie să știi că te înhami la ceva care îți va face o gaură imensă în buget, aproape toți furnizorii îți vor cere un avans, ceea ce e și normal la urma urmei, iar la alții va trebui să plătești integral (v. verighetele). Deci, dacă vorbim de un eveniment extrem de important pentru tine, care implică și un efort financiar și multe planificări și documentare, plus strădania de a mulțumi cât mai multă lume, de ce să nu o faci așa cum vrei tu? Deoarece cu asta vei rămâne, cu amintirile unui eveniment care te-a reprezentat…sau nu.