Cine se află în spatele frumoaselor „floral dresses” care au cucerit femeile din toate colțurile lumii

Pentru cei care au impresia că succesul cade din cer sau înseamnă un bilet câștigător la lotto, am vești proaste. Pentru cei care iubesc ceea ce fac, nu se lasă și reușesc să treacă peste obstacole indiferent de ce se întâmplă, am vești bune. Dacă faci ceva cu pasiune, succesul va veni, garantat, doar că nu peste noapte.

Datorită faptului că motto-ul după care mă ghidez în viață este tocmai acesta: „Fă ceea ce îți place”, admir oamenii care asta fac și au și reușit să ajungă departe.

În urmă cu ceva timp, scroll-uiam pe Pinterest printre poze, căutate după „girly” sau „girly/floral dress”, așa ceva, nu rețin exact, și atunci le-am văzut pentru prima dată. Mi s-au părut superbe, iar din click în click am ajuns la „creatoarea” lor, pe pagina de Instagram a lui Beatrice Gale. Inițial am crezut că e cineva din SUA, apoi am constatat cu bucurie că e româncă… și cu o maaare surpriză că e chiar arădeancă de-a mea!

Între timp am văzut cunoștințe care și-au făcut la ea rochițe pentru cununia civilă, chiar și de mireasă, pe care mereu le apreciam cu o inimioară pe Insta. Mi se păreau deosebite.

Da, ideea în sine este simplă, dar a fost dusă la un alt nivel. Flori aplicate manual pe o fustă cloș, iar peste, tulle. Simplu, dar de mare efect! Pe mine m-au cucerit. Și nu doar pe mine… Beatrice ne-a povestit că are comenzi atât din Europa, cât și din SUA, Asia și Africa!

Long story short, la evenimentul de fashion din Arad „Hello Style”, despre care am scris aici, a fost și ea printre cei zece designeri care și-au prezentat creațiile. Eu m-am bucurat să le văd live, iar de acolo până la interviu și o ședință foto nu a fost decât un add pe Facebook și un pas până la atelier.

La atelierul decorat în stil vintage, foarte fain, am avut ocazia să ne „jucăm” împreună cu prietena mea Anca (Anca Visual) cu deja celebrele rochii și fuste, dar și cu piese din colecția nouă. Ce a ieșit, vedeți în fotografii :).

Jurnalista din mine a fost, firește, curioasă să afle de unde a pornit totul și încotro se îndreaptă, așa că am stat puțin la discuții cu Beatrice:

De când și cum a început pasiunea ta pentru design vestimentar?

M-am născut într-o familie de croitori. Bunica a fost croitoreasa, tatăl și mătușa ei au fost croitori, și mulți alții în familie. Discut des cu logodnicul meu despre câini (e foarte pasionat de câini) ..și când îi citești tot arborele genealogic unui câine vezi de ce un câine a ieșit într-un anumit fel. Ciudată comparația, dar cam la fel este și la oameni. Deși mi-am dorit în timpul liceului să fac multe alte lucruri, alegerea cea mai bună a fost de a merge la facultatea de design vestimentar.

De unde ți-a venit ideea rochițelor cu flori, care acum au devenit foarte cunoscute și îndrăgite? De unde te inspiri?

Prin 2013 am început să folosesc prima dată flori, și anume am desfăcut o broșă florală și am atașat florile pe gulerul unei bluze. Apoi pe umeri, manșete și așa mai departe până prin 2016, când o domnișoară din Arad, văzând că lucrez cu flori, a venit cu propunerea să îi creez rochia de cununie civilă. Și așa am început să fac rochiile florale.

Ce fel de haine îți place cel mai mult să creezi, fuste, rochii, rochii de mireasă sau bluze și pantaloni?

E greu de ales. Sunt sentimente diferite. Când creez o rochie de mireasă e bucuria pe care ți-o transmite mireasa la fiecare probă, când creez colecțiile ready-to-wear e o altă bucurie când lumea îți apreciază și înțelege viziunea. Indiferent ce produs fac îmi transmite o altă emoție.

Cărui tip de femeie se adresează creațiile tale?

Un răspuns super comun folosit de prea mulți este: femeile ce iubesc frumosul, care vor să fie diferite. Eu nu cred asta. Nu îmi place să cataloghez femeile. Femeile sunt atât de complexe și speciale încât nu le poți pune într-o anumită categorie. În plus de asta ne schimbăm de la sezon la sezon – azi ne place una, mâine ne place alta.

Cum te-ai simțit când ai văzut că zeci de mii de femei din toată lumea îți apreciază munca?

A fost foarte ciudat și ireal. Timp de mai bine de o săptămâna mi se părea că visez. Știu că sună superficial, dar când vezi atâtea femei că îți laudă munca e o bucurie imensă. Deși sunt o fire visătoare ( a se citi vise + multă muncă) și optimistă, m-a surprins enorm creșterea de anul trecut pe instagram.

Cum faci față numeroaselor solicitări? Ai parte de ajutor sau lucrezi singură?

Momentan lucrez singură. A fost puțin mai greu când s-a întâmplat „boom-ul” pe instagram, dar acum cu noul site lucrurile merg mult mai bine și ușor.

Care este cea mai mare satisfacție pe care ți-o oferă această muncă?

Când faci un lucru din pasiune oamenii simt asta, și se vede și pe produsul finit. Satisfacția cea mai mare, pe lângă bucuria când vezi produsul finit, este aprecierea celui care îmi poartă produsele.

Care ar fi o tendință actuală în modă care nu este pe placul tău și de ce?

Să fiu sinceră sunt genul de om ce acceptă orice stil sau tendință. În fiecare lucru creat e un om în spate care a dat puțin din el pentru a crea acel lucru. Îmi place să văd oameni îmbrăcați diferit. Și în plus de asta, când vezi un oraș întreg că poartă un anumit produs, înseamnă că acel produs a ieșit din tendințe.

Care este cea mai mare provocare pe care o întâmpină un designer vestimentar?

Pe lângă birocrație, cred că în ziua de astăzi cel mai greu este să îți găsești oamenii potriviți ca să îți faci o echipă. Mai ales croitori. Majoritatea croitorilor iscusiți lucrează de acasă sau au și ei la rândul lor o firmă micuță.

Care sunt planurile tale pe termen lung?

Pe termen lung e greu de zis pentru că nu știi ce te așteaptă niciodată, dar planurile realizabile cât mai curând ar fi să particip la prezentări și târguri în afară țării.

Eu îi doresc mult succes și inspirație pentru cât mai multe haine frumoase și deosebite, pe care posesoarele să le poarte mereu cu drag :). Ah da, și să îi inspire și pe alții să își urmeze pasiunea, orice ar fi!

Foto Beatrice: Maggie Iene

 

Fotografii: Anca Visual

Outfits: Beatrice Gale

MUA: Felicia Elena

Comments

  1. […] Dar, cea mai importantă a fost fusta, deoarece am purtat o superbă floral dress într-o nuanță de baby blue, creată de Beatrice Gale, designer-ul arădean de care v-am mai povestit aici. […]

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *