Când pășeam pe scările școlii, îmbrăcați în alb și negru, cântând Gaudeamus și cu șervețelele la purtător, ne gândeam la revederea din 2019 ca la ceva ce va fi peste o viață.

Ne vedeam căsătorite, cu copii, cu o carieră înfloritoare într-un anumit domeniu. Ne vedeam împliniți, fericiți, bifând toate dorințele pe termen lung și foarte lung. 10 ani păreau ceva foarte îndepărtat. Peste 10 ani aveam aproape 30, deci vom fi adulți în toată regula, maturi, responsabili. Asta credeam atunci, la 19 ani și cu BAC-ul bătând la ușă…

A trecut și BAC-ul, cu emoții multe, dar cu bine, pe vremea aceea încă scopul era să iei notă mare și nu doar „să îl iau măcar”, cum văd că se poartă acum, iar mulți părinți sunt extaziați dacă odrasla lor a luat notă de trecere, la limită. Dar asta e altă discuție. Știu clar că notele nu sunt totul în viață, dar în cazul meu faptul că m-am străduit la școală, că am învățat la o școală bună și că am avut profesori implicați m-a ajutat pe termen lung. Am intrat la bursă la facultate și mi-am păstrat-o timp de patru ani, iar acesta a fost doar unul dintre avantaje.

Cum au trecut cei zece ani? Bătând din palme, iac-așa! Ieri aveam 19, acum avem 29 și în curând schimbăm prefixul. Suntem încă tineri, în putere, cu multe visuri și aspirații, dar ceva s-a schimbat.

Ieri ne-am revăzut cu o mare parte din colegele de clasă (da, colege, eram o clasă cu doar doi băieți, pentru că filo :)) ), iar fiecare a avut ocazia să spună ce a mai făcut.

Poveștile au fost atât de diverse precum sunt și oamenii. Dintr-o clasă de filo cu note foarte mari au ieșit medici, asistente medicale, stomatologi, arhitecți, psihologi, manageri, nail-artists, profesoare, invățătoare etc. și o jurnalistă, aceasta fiind subsemnata. Multe au plecat în străinătate sau au fugit de agitație în orașe mai mici.

Pe cum vorbea fiecare, am zâmbit, am râs, am fost emoționați, ba chiar ne-au curs câteva lacrimi. Deoarece viața nu e ușoară, iar cu unii a fost de-a dreptul crudă. Dar suntem o clasă de luptătoare care au făcut față și celor mai mari provocări.

Am văzut că pentru fiecare fericirea înseamnă altceva (familie, carieră, călătorii, etc.), iar asta dovedește încă o dată că nu avem obligația de a ne mula pe „standardele” impuse de societate. Deoarece avem o singură viață, nu este cazul s-o trăim după cum dictează alții.

Stând în banca mea, cu colega mea, care acum locuiește în Franța, mi s-a părut că am terminat liceul acum o zi. Mi s-a părut foarte natural să stau în aceeași bancă de lângă perete, cu doamna dirigintă la catedră. A fost totul atât de firesc că efectiv nu realizez cum au trecut cei zece ani.

Viața ne-a schimbat, chiar dacă nu ne dăm seama. Unele colege au devenit mame, prioritățile schimbându-se radical.

Trăind tu cu tine zi de zi nu-ți dai seama că ar fi ceva diferit, dar privind fotografiile de la absolvire de acum 10 ani văd multe diferențe. Pe lângă cele evidente, de alegeri vestimentare, machiaj și culoarea părului, mai e ceva. Pe atunci eram o fată nesigură, cu multe frici, cu multă neîncredere în propriile forțe, care habar n-avea pe ce drum să o ia. Ceva mereu m-a atras spre scris și evenimente mondene, dar am ales să fac Dreptul. Pentru că, repet, pe atunci nu știam cine sunt. Dar cu timpul, după câteva job-uri nepotrivite, viața m-a adus pe calea mea.

La fel am văzut și la alte colege, care abia după ani de zile au intrat pe făgașul lor, iar acum, după multe eforturi, poate și eșecuri, în sfârșit este bine.

În 10 ani am călătorit, am muncit, am învățat, m-am mutat în alt oraș, m-am întors acasă, am iubit, am suferit, mi-am revenit de câte ori a fost nevoie, mi-am sculptat cu grijă încrederea în mine, m-am străduit să fiu tot mai bună la ceea ce fac, m-am căsătorit, m-am bucurat, și continui să trăiesc așa cum consider eu că este bine pentru mine.

Dacă îți găsești drumul în viață nu înseamnă că totul e roz și ușor, nici vorbă. Dar, potrivit unei vorbe care-mi place mie: Love what you do, and you will never have to work a day in your life! – Pentru că așa e, când iubești ceea ce faci, toate se rezolvă mai ușor.

Mulțumesc doamnei diriginte, doamnelor profesoare și colegelor că au participat la întâlnirea de 10 ani de la ultimul clopoțel, mulțumesc pentru frumoasele amintiri pe care le voi păstra cu mine o viață întreagă. 🙂