Dacă nu te bucuri, măcar lasă-i pe ceilalți

Se apropie una din cele mai iubite și cele mai batjocorite sărbători, și anume Valentine’s Day.

Odată cu venirea zilei de 14 februarie apar minim trei tabere în mediul online și nu numai: Cei care își revarsă iubirea, șampania, trandafirii și ursuleții de pluș giganți la Story și pe wall, cei cărora nu le pasă deloc și cei care aruncă cu găleți de ură peste prima categorie. Dar ce aveți cu ei?

Acest articol nu este absolut deloc o „propagandă” pentru sărbătoarea menționată mai sus, ci este o îndemnare la acceptare și o propagandă, dacă vreți, anti-ură.

Mă enervează când văd persoane care, prin faptul că îi batjocoresc pe cei care își arată iubirea (chiar și excesiv) în acea zi, au impresia că le sunt superioare.  Nu sunteți cu nimic mai buni sau „mai” intelectuali decât cei care se iubesc pe net. Asta simt ei în acel moment, chiar dacă relația lor ține două luni, prefer să văd love pe social media și nu atât de mult hate.

Hate-ul este peste tot, veștile proaste, dramele, tragediile ne invadeaza televizoarele, laptopurile și telefoanele. Viruși ucigași, incendii, războaie, și multă ură în general, care mai este și abuzată de mass-media, ne acaparează din toate părțile.

Tocmai din acest motiv, de ce să ne legăm și ce acești oameni care nu fac rău, de fapt, nimănui? Lasă-i să se iubească pe social media, dacă pe ei asta îi face fericiți. Nici eu nu sunt de acord cu „supra-expunerea” asta pe net, a vieții private, din mai multe motive, dar aceasta este doar părerea mea personală, pe care n-o bag pe gât nimănui. Dar de aici, până la a fi răutăcioasă cu cei care o fac, e cale lungă. N-am avut nimic cu ei nici când eram single, nici când aveam pe cineva, de Sf. Valentin.

Mulți sunt revoltați că împrumutăm totul de la americani și că le copiem sărbătorile. Ok, Coca Cola, KFC, McDonald’s vă plac? Mă gândeam eu…

Avem și noi sărbătoarea noastră, Dragobetele, care e la fel de simpatică și care, mai ales în ultimii ani, a câștigat o tot mai mare popularitate, ceea ce mă bucură.

Da, trebuie să ne promovăm și valorile, obiceiurile și sărbătorile naționale, dar, trăim în 2020, avem posibilitatea de a călători (aproape) peste tot, așa că nu cred că e cazul să facem atât de mult tam-tam sau să facem pe deștepții doar pentru că nu sărbătorim ceva ce poate pe alții îi face fericiți.

Eu consider că trebuie să ne iubim pe tot parcursul anului, mai ales când ne este mai greu, nu doar de Ziua Îndrăgostiților, dar în același timp mi se pare drăguț să avem o zi care să ne reamintească de iubire. Așa cum există Ziua Femeii, Ziua Mamei așa au loc și Valentine’s Day + Dragobete, e chiar un avantaj, celebrăm iubirea de două ori!

Așa că mai lăsați ura și postările cu hate, fiecare are dreptul să se bucure în felul lui. Lumea asta are nevoie de acceptare, toleranță și bucurie, NU de ură!

Să fiți iubiți… în 14, 24 și când mai vreți voi. 🙂

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *