Un an greu, care se apropie de final și care nu prea dă semne de îmbunătățire. Un an care ne-a testat limitele din toate punctele de vedere și care ne-a pus în fața unei situații pe care o credeam scoasă din filme SF sau adânc îngropată în istorie. O pandemie care ne-a ținut închiși în case, apoi a schimbat aproape în totalitate felul în care trăim și în care relaționăm.
Oamenii au fost răi unii cu alții și înainte de lockdown, însă tot stresul și nesiguranța zilei de mâine și-au pus puternic amprenta asupra unora. Desigur, nu poți cataloga un om ca fiind 100% rău sau 100% bun, deoarece fiecare avem și părți bune și mai puțin bune, însă din unii efectiv a ieșit tot ce nu trebuia.
Datorită faptului că o mare parte din munca mea se desfășoară și pe rețelele de socializare, nu pot să trec cu vederea tot ce mi-au văzut ochii, mai ales de câteva luni încoace.
Cu siguranță ați fost și voi martorii virtuali la cel puțin o discuție mai aprinsă fie la o postare, fie la vreun articol sau la o poză. Toată lumea se crede expertă în tot, mai nou și în probleme medicale.
Inițial au fost două tabere, cei cu #StațiAcasa și conspiraționiștii, care nu credeau în nimic. Aceste două tabere s-au bătut cap în cap mai ales pe perioada stării de urgență. Cei din a doua categorie oricum nu prea au avut ce să facă, deoarece cu toții am fost obligați să respectăm legea, inclusiv ei.
Problema nu e asta, ci felul în care aleg unii să își exprime părerile. Cu ocazia pandemiei am aflat că românu’ este expert în marile probleme ale lumii și dorește să-și bage părerea personală altora pe gât, uneori „cu bocancul”, iar dacă nu ești de acord, chiar dacă vii cu argumente logice și/ sau documentate, te trezești cu înjurături.
Trăim, cel puțin teoretic, într-o țară unde îți poți exprima liber opiniile, dar din păcate unii abuzează de acest drept.
Să dau câteva exemple concrete. Pe grupurile de pe facebook, indiferent de tema lor, MEREU se va găsi cineva care uită de bunul simț care ar trebui să însoțească o critică ce se vrea constructivă, și aruncă cu noroi și venin fără nici o remușcare și fără să se gândească că poate i-a distrus ziua autorului postării la care a reacționat.
Și femeile pot să fie foarte, foarte răutacioase și se pot înțepa în zeci de comentarii, care la final nu duc nicăieri. Am văzut începătoare în ale machiajului făcute praf de așa-zise experte, care în loc să le dea un sfat, le iau la mișto pentru a-și arăta superioritatea, am văzut pe diverse grupuri de amenajări interioare case mai vechi sau apartamente de bloc, renovate cu greu de către proprietari, luate în râs și bătaie de joc, doar pentru că nu aveau finisaje super moderne sau culoarea de pe pereți nu era pe gustul „comentatorilor”. Pe grupurile de gătit sau de mămici să nu mai zic. Adevărate războaie se duc cu privire la cine are dreptate și nu rareori se lasă cu jigniri foarte urâte.
Să nu mai vorbim de comentariile legate de aspectul fizic al unei persoane, care efectiv nu au nici o scuză. Și când cineva se revoltă, știți care este cea mai des întâlnită replică? Aceasta este: „A postat pe un grup public, să își asume criticile”. Da, ok, numai vezi tu, una e o critică constructivă urmată de o încurajare, alta e un „Lasă-te de meserie că ești varză/ Dormitorul dvs. este horror/ Ești o grasă, nu te mai poza atât pe net.”
Este atât de ușor să verși venin din taste, să fii un troll sau un bully, dar tu nu te gândești ce efect dezastruos poți avea asupra unui om, mai ales dacă acel om stă rău la capitolul încredere în sine și abia – abia și-a adunat curajul de a arăta public ce a făcut/ creat/ realizat. Mai ușor cu răutatea!
Să nu uităm și de isteria ce ne așteaptă acum, odată cu debutul oficial al campaniei electorale. „Postacii” plătiți să provoace zâzanie pe facebook și să arunce cu acuze vor fi la ordinea zilei în următoarea perioadă, acompaniați, bineînțeles de comentariile diverșilor „experți” în politică, sociologie, administrație, etc.
Mai ales în perioada pandemiei am văzut cum tot mai multă lume stă pe net și își aruncă frustrările în stânga și în dreapta. Da, este greu să treci peste un asemenea comentariu, inclusiv vedetele de la Hollywood sunt bombardate cu așa ceva și recunosc că preferă să închidă comentariile sau să nu le citească, pentru sănătatea lor psihică.
A fost, este și probabil va fi o vreme lungă de acum încolo, o perioadă dificilă pentru toată planeta. Multe persoane au murit, altele sunt internate la terapie intensivă, unii au rămas fără loc de muncă, mulți părinți nu mai au cu ce să-și crească copiii și se gândesc cu groază la posibilitatea începerii școlii online când nu își permit o tabletă sau un telefon cu acces la internet… iar noi ne certăm pe facebook pentru orice prostie. Just scroll and move on! Nu este atât de greu!
Sau dacă ții neapărat să îți spui părerea, fie ea și negativă, acest lucru se poate face într-un mod civilizat. Desigur, nu trebuie acum toți să ne lăudăm între noi, ci doar să ne gândim de două ori înainte de a apăsa tasta „Enter”…
Foto: Unsplash