Bineînţeles că nu vorbesc aici despre lucruri extreme, de genul să te pui să înoţi cu rechinii fără cuşcă, să te arunci de pe o stâncă sau să-ţi cumperi un piton ca animal de companie (deşi dacă aşa ceva te face fericit, go ahead! 🙂 ), ci despre acele chestii de care îţi este groază să te apuci din diverse motive.

O să mă dau exemplu pe mine, pentru că altfel vorbeşti din experienţa ta personală.

Deşi nu am nici o problema să fiu în centrul atenţiei şi chiar să vorbesc în public (aici m-au ajutat enorm anii de teatru) şi mi-am dezvoltat o doză foarte sănătoasă de încredere în mine (era MUSAI), tot mai am puncte slabe şi lucruri care mă bagă în sperieţi atât de tare încât pur şi simplu le amân sau le evit până nu se mai poate.

Cu toţii ştim că orice început este dificil, mai ales când vine vorba de diete şi sport, despre care am tot povestit eu aici pe blog şi despre care voi mai povesti, dar cel mai nasol început e acela pe care nici nu ţi-l doreşti. Eu mereu am spus că nu vreau să lucrez niciodată în vânzări pentru că mi se părea absolut terifiant să lucrezi cu oamenii. Da, nu am treabă să „mă fac de râs” pe o scenă de teatru, însă AM TREABĂ când trebuie să sun sau să vorbesc live cu oameni pe care nu îi cunosc şi să le şi vând ceva. No, no, NO!

În plus, dacă sunt dificili? Dacă înţeleg greşit ce le spui? Dacă urlă la tine deoarece au ei nişte probleme nerezolvate? Dacă te ameninţă? Dacă, dacă dacă, dacă etc… Cam asta era la mine în cap, asta pe lângă că auzeam de la toată lumea că lucrul cu oamenii este cel mai dificil. Astfel că, m-am ferit ca de ciumă de acest tip de job şi am rămas cu locul meu de muncă  unde mă descurc destul de bine şi unde nu trebuie să am zilnic de a face cu problemele altora. Şi care îmi place foarte mult!

Auzind tot felul de poveşti horror cu diverşi clienţi tot mai mult mă auto-convingeam că nu o sa am niciodată ce să caut în domeniul acesta. Eu, speriata de bombe, care are palpitaţii şi când trebuie să îi spună chelnerului că i-a greşit comanda, să suport ţipete în telefon din eu ştiu ce motiv…aş plânge instant!

Ei, cu toate acestea (şi am expus doar o mică parte din fobia mea faţă de sales), în urmă cu două luni mi-am luat inima în dinţi, m-am blindat cât am putut de bine emoţional şi sufleteşte, mi-am promis că nu voi lăsa să mă afecteze nimic, şi m-am angajat part time … EXACT, ÎN VÂNZĂRI!

Principalul motiv a fost să ies la modul extrem din zona mea de confort, adică să fac fix acel lucru care îmi dădea coşmaruri, să vorbesc cu oamenii, să-i ascult, să am răbdare, şi să le explic frumos care sunt avantajele serviciilor firmei. Am norocul că este vorba de o companie mare, care nu mai necesită reclamă, iar serviciile sunt într-adevăr foarte bune, preţurile avantajoase, iar clienţii sunt mulţumiţi, lucru care îmi face munca mult mai uşoară. Nu e ca şi cum ai vinde creme de sute de euro :)).

Al doilea motiv este, evident, un venit în plus, care nu strică niciodată. Ai o satisfacţie când reuşeşti să-ţi câştigi singur bănuţii şi să apuci şi să te bucuri de ei cu câte o mini excursie faină sau să-ţi faci câte un moft, că şi aşa muncim prea mult şi ne bucurăm prea puţin.

Numai eu ştiu ce tensiune am avut când a trebuit să-mi sun primul client şi să mă stăpânesc astfel încât să nu-şi dea seama că-s pe punctul de a leşina de la stres… şi să ştiu şi foarte bine oferta pentru a nu mă face de râs. Mereu aşa am făcut, la orice job, m-am străduit să învăţ cât mai repede tot ce era de ştiut, pentru a nu mă pierde şi ca să nu-mi tot stresez şefii cu întrebări (mai mult sau mai puţin idioate :)) ).

So, here I am, după două luni şi un pic, convinsă că am luat una din cele mai bune decizii din viaţa mea, că am satisfacţia că ajut atât clientul cât şi pe mine, că am reuşit încet, încet să-mi înving una din cele mai mari fobii, că sunt nevoită să fiu mai disciplinată şi organizată, deoarece nu e uşor să ai două job-uri, chiar dacă al doilea e part-time şi îţi împarţi timpul cum vrei tu, de multe ori lucrez câte 12 ore pe zi, iar atunci e nevoie de o pauză, am învăţat că dacă nu mă culc mai devreme o sa cedez şi că trebuie să am mai multă grijă de sănătatea mea, iar asta nu e un lucru rău.

Nu înseamnă că acum e totul roz, iar eu sunt 100% calmă când vorbesc cu clienţii, dar sunt tot mai relaxată, ştiu ofertele tot mai bine, mereu învăţ câte ceva, iar în general, lucrurile merg spre bine, iar când vezi că ai şi rezultate devii foarte motivat. Şi mai ceva, weekend-ul a devenit sfânt, acele două zile sunt rezervate exclusiv familiei, prietenilor şi odihnei…şi treburilor casnice bineînţeles :)).

Mi s-a confirmat că lucrul cu oamenii este într-adevăr foarte greu, dar este şi fain şi plin de împliniri, iar, cel mai important, că deşi eram absolut convinsă că aş fi varză în vânzări, mă descurc mult mai bine decât speram, iar asta nu poate decât să mă facă fericită. De asta spun, dacă doar ai impresia să nu eşti bun la ceva, deşi ţi-ai dori să-l faci, apucă-te, că poate…vei avea parte de o mare surpriză plăcută!