Este destul de simplu să îți dai seama cu cine vei avea un viitor și cu cine nu. Atât de simplu încât mie mi-a luat vreo șapte ani, dar mă bucur că au fost doar șapte și nu 30.

De obicei, prima dragoste e cea mai năbădăioasă. Speranțele sunt mari, simțul rațiunii este mic sau chiar inexistent și ne aruncăm cu toată ființa noastră într-o relație care are toate șansele să se termine înainte să înceapă cu adevărat. Nu zic că asta e o regulă, vorbesc doar din experiența mea și din câteva (multe) cazuri pe care le cunosc.

Când eram și eu mai mică și mai naivă, credeam că tot ce zboară se mănâncă, că primul iubit va fi și ultimul, că ne așteaptă o nuntă ca-n povești și o viață presărată cu mult roz. Doar că realitatea avea alte planuri. Realitatea mi-a arătat că nu e bine să ai încredere oarbă în oameni, că este fatal să iubești pe alții mai mult decât te iubești pe tine și că de atâtea ori o să „dai cu capu`” până te înveți minte. Eu am dat cu capu` de m-am învinețit până am înțeles unde greșesc.

S-a dus și prima iubire la fel cum a venit, lăsându-mă tristă, dezamăgită și cu așteptările făcute țăndări. Atunci am simțit că mi se prăbușește lumea și că nu o să îmi revin niciodată, pentru că asta se întâmplă când iubirea devine obsesie.

Mi-a trecut după vreo trei luni, din care prima lună au făcut profit firmele de batiste de hârtie de pe urma mea, iar apoi ce să vezi… a urmat, a doua iubire!

Creierul meu a dat „shift + delete” întregii experiențe și, din nou, am făcut aceeași prostie. Speranțe, disperare, suferință. În ordinea asta.

Relațiile sunt complicate, oamenii sunt complicați… sau cel puțin așa ne consolăm după un eșec amoros. Adevărul este total opusul.

Un „el” (sau o „ea”) pe viață nu va abuza de tine și de sentimentele tale, nu va profita că a ajuns centrul Universului tău, nu va fi mai schimbător ca vremea, nu își va pune problema dacă meriți sau nu să ocupi un loc în viața lui, nu te va săruta seara, iar a doua zi se va face nevăzut, nu te va chinui, nu te va face să suferi, dar mai ales nu te va face să te simți mică, invizibilă, nedorită, insignifiantă, doar pentru că el are un ego care se hrănește din insecuritățile și adorația ta. Nu. Un „el” care merită va fi acolo și azi și mâine… și când veți ține în brațe primul vostru copil.

Mi-a luat mult timp, ani de zile în care am cunoscut diferite tipologii de oameni, fiecare cu problemele lor, dintre care cea mai contagioasă era frica acută de angajament. Se spune că dacă nu vrea o relație, de fapt nu vrea o relație cu tine, dar nu vrea să ți-o spună în față. Adevărul este undeva la mijloc, adică poate te place, dar nu vrea o relație cu tine, nici cu alta, poate doar dacă îi ia careva mințile. E obositor să îți bați capul.

Mulți neuroni prețioși au murit pe front, ca niște eroi, în timp ce duceam lupte, războaie chiar, în mintea și sufletul meu, încercând să înțeleg ce au vrut acești oameni de la mine. Azi vrei, mâine nu mai vrei, peste un an vrei, apoi nu, dar totuși, nu renunți. Singurul mare regret pe care-l am este timpul pierdut și implicarea, energie care o puteam consuma pe ceva mult mai constructiv. Dar așa am fost și cu greu am reușit să mă schimb. A fost nevoie de multe lovituri sufletești ca să înțeleg că cine vrea cu adevărat să te aibă în viața lui, va face loc pentru tine, te va aștepta și te va iubi. Nu cu scuze, nu cu explicații, nu cu amânări, te va iubi pur și simplu.

„Răzgândacii” pot fi distractivi o vreme, dacă nu vrei nici tu nimic serios, ci doar să te distrezi. Dacă apare implicarea emoțională, ai intrat într-un imens r…t din care vei putea ieși foarte greu. Nesiguranța permanentă, tortura emoțională, lacrimile și repetarea obsesivă a lui „se va schimba și va fi bine” vor deveni o rutină, vor deveni starea de normalitate. Nici toate sfaturile din lume nu te vor ajuta să îți revii și vei avea impresia că nu poți scăpa. Poți, dacă iei o decizie radicală de a rupe orice contact cu acest gen de persoane toxice.

În ceea ce mă privește, am trecut prin aproape toate stările descrise mai sus, dar m-am trezit din amorțeală și am luat acea decizie. Mi-a fost greu, iar apoi nici nu am mai fost interesată de relații o vreme bună. Dar iubirea vine când n-o aștepți, când nu o ceri, mai ales când nu o „soliciți” cu forța.

La mine a venit într-un moment când nu mai vroiam nimic în acest sens, când eram echilibrată din toate punctele de vedere și foarte mulțumită de viața mea. Și a venit frumos, treptat, cu o prietenie care s-a transformat într-o poveste frumoasă pe care o trăiesc și astăzi. Acum știu de ce toate celelalte s-au încheiat. Îmi este clar ca lacrima că tot ce a fost nu era pentru mine, nu era pentru totdeauna, ci au fost lecții din care am avut multe de învățat, care m-au ajutat să cresc, să mă prețuiesc mai mult și să fiu mai realistă.

Am învățat să apreciez un om bun, cu un suflet mare, care mi-a fost alături atât la bine, cât și la rău, fără să simt vreodată că relația a fost pusă în pericol din cauza fricii sau a răzgândirilor. Am învățat că iubirea adevărată are nevoie de timp pentru a se dezvolta și a se transforma în ceva de durată, că acel „suflet-pereche” chiar există și că e minunat când îl întâlnești. Și știi că l-ai întâlnit. E acel om lângă care nu te simți nici mică, nici insignifiantă, ci frumoasă, încrezătoare și iubită atât dimineața sau când ești răcită și cu febră, cât și când îți pui cea mai elegantă rochie și porți un machiaj de seară. Te va ține mereu de mână și te va încuraja. Îți va aduce flori doar pentru că e marți și vrea să te vadă fericită. Va face planuri de vacanță cu tine și te va prezenta prietenilor și mamei lui. Te va strânge în brațe înainte să adormiți. Va spăla vasele dacă vede că ești obosită și va găti cu tine. Este acel om cu care vrei să joci table și când veți avea 80 de ani :). Asta am învățat eu de la el și asta trăiesc. Un „el” trecător va face doar o mică parte din aceste lucruri, poate unele deloc sau poate nu va face decât să te abată de la drumul spre fericirea adevărată, dar dacă tot ai luat-o pe acolo, măcar fă ca mine, învață din greșeli!

Deoarece eu acum știu diferența dintre un „el” trecător și un „el” pe viață.

Mulțumiri pentru foto: www.atlos.co