Am privit neputincioși, de la distanță, la dezastrul care se întâmpla în China. Apoi am văzut că dezastrul se apropie înfricoșător de mult de noi, când virusul a ajuns în Italia. Vedeam cum populația este ținută închisă în casă, iar veștile erau din ce în ce mai rele… iar acum coșmarul a devenit real și pentru noi.

Nu credeam că voi trăi un astfel de eveniment istoric pe parcursul vieții mele. Pe timpul Revoluției eu mai aveam vreo patru luni până să mă nasc, deci și atunci am avut noroc și am fost ferită.

Acum trăim niște vremuri în care este ilegal să ieși să te plimbi. Da, ilegal. Plimbările nu sunt un motiv urgent pentru a ieși din casă și nu se află pe lista declarației pe proprie răspundere. Iar asta nu e cel mai dificil. Cel mai greu este să nu-ți vezi familia și prietenii, mai ales dacă ai părinți și bunici în vârstă, care acum trebuie protejați, greu este să nu știi ce va aduce ziua de mâine și să trăiești cu frica unei posibile boli despre care încă nu știm destul.

Mulți se plâng că trebuie să stea în casă. Acum, dacă facem un mic exercițiu de memorie, ne amintim că înainte de epidemie, devenită pandemie, lumea se plângea că stă prea mult la servici, că are de făcut drumuri după drumuri, că sunt task-uri infinite pe listă de bifat, că nu este destul timp pentru hobby-uri, familie și prieteni. Mai știți „epoca” în care articolele și postările numai despre asta erau? Despre lipsa de timp, viața pe fugă, viața trăită în trecut prin nostalgie și în viitor, cu anxietate, despre cum existăm în secolul vitezei și ajungem să clacăm psihic și fizic de la burnout. Avalanșa de știri din ultima perioadă a făcut să dăm delete + empty recycle bin la acea perioadă din viața noastră, care este de fapt cea mai mare parte. Brusc ne e dor să mergem la birou, locul de care majoritatea se plângeau acum o lună, două.

Întreaga lume de pe social media s-a schimbat. Acum degeaba se laudă influencerii cu ce țoale și-au mai luat, deoarece pe „trend” este să-ți faci stocuri de făină și ulei. Diversele reclame la produse de beauty nu-și mai au locul, ba chiar sunt ținta comentariilor acide: „Ție în vreme de pandemie îți arde să vinzi make-up?” și multe altele.

Un lucru care mă bucură și mi se pare drăguț este când văd că oamenii, fiind forțați să stea în casă și să-și pună task-urile pe hold, devin creativi. Găsesc moduri prin care se distrează cu copiii sau cu soții, gătesc, fac sport acasă, pictează, creează diverse obiecte, dar mai ales, citesc, meditează, stau cu ei înșiși. Era nevoie de o pauză.

Psihic, pentru om, este dificil de suportat deoarece este vorba despre o interdicție. Deși pentru mulți „acasă” era locul unde abia așteptau să ajungă, acum, deoarece doar „acasă” le-a mai rămas, au intrat în panică. Și este normal. Pentru extrovertiți sau cei care locuiesc singuri este clar, extrem de dificilă această perioadă, dar va trece.

Eu (o combinație între extrovertită și introvertită) am încercat să mă echilibrez mental pentru a trece mai ușor prin acest haos. Mi-am impus să fiu calmă (a trebuit să-mi impun la început), și să încerc să văd partea bună a lucrurilor. Este absolut necesar să vedem și partea bună, pentru a nu o lua razna :)).

Cu această ocazie, pe lângă că mă țin mai mult de sport și citesc, am realizat și care sunt cele mai importante lucruri pentru mine. Sunt exact acelea de care îmi este dor acum, când nu mai am voie să le fac. Și nu este nici vreo mega-revelație, nici ceva wow, sunt exact lucrurile banale pe care le luam de-a gata.

Mi-e dor să mă plimb cu bicicleta. Efectiv sufăr când văd poze cu pomii înfloriți de lângă pista de biciclete. Iubesc primăvara, este anotimpul meu preferat, este anotimpul în care scap de hainele greoaie și-mi iau adidașii, un tricou și blugii la o plimbare. Mi-e dor să ies afară în tricou. Mi-e dor de mirosul cireșilor. Mi-e dor de familia mea. Mi-e maxim de dor să ies cu prietenii la o terasă sau la pădure. Mi-e dor să aștept cu nerăbdare ziua mea și Paștele, care sunt cam în aceeași perioadă și pentru care pregăteam prăjituri și vopseam ouă multe, multe. Mi-e dor să-mi fac planuri pentru ziua mea, aveam pregătit ceva deosebit pentru schimbarea prefixului din 2 în 3, iar acum totul s-a dus pe apa Sâmbetei, dar am acceptat și asta… Mi-e dor să fiu liberă și să merg pe jos…

Din asta reiese că, ceea ce tot spuneam eu pe blog de o vreme, este adevărat. Lucrurile simple sunt cele mai frumoase, ele fac ca viața să merite trăită. Vedeți că nici măcar nu am menționat că mi-e dor să călătoresc sau de festivaluri, deși ador aceste lucruri. Știți de ce? Pentru că atunci când nu mai ai voie nici să ieși afară mai departe de blocul sau casa ta, nu mai vrei lucruri bombastice, le vrei pe cele mici, pentru că în momente ca acestea, ele sunt cele mari și cele cărora le ducem cel mai tare dorul…

Va fi bine, aveți grijă de voi!

 

Foto: Lavinia Bodea Photography