De când mă știu am fost înnebunită după animale. Mici, mari, orice, animal să fie. Am suferit că stăteam la bloc și n-am putut să am vreo 10 căței, 15 pisici și un cal dacă se putea, dar am făcut compromisuri.

Mai primeam pentru o zi câte un iepuraș de Paște, am avut un cățeluș trei zile și o pisică o săptămână. Iar toți au fost dați înapoi la stăpâni pentru că nu ne descurcam cu ei în apartament.

Până la urmă am crescut vreo trei generații de hamsteri și am plâns după fiecare pe rând când au plecat în Raiul animăluțelor.

Dar într-o zi, pe când aveam 17 ani, mi s-a îndeplinit dorința. Ne-am trezit la ușă cu un mieunat timid, iar când am deschis, un pisic mic, tigrat (exact cum vroiam eu) se uita la noi cu ochii mari. A reușit să se strecoare pe poarta blocului și s-a oprit fix la ușa noastră.

De atunci au trecut 9 ani, iar Tiggy este parte din familie, după ce l-am luat practic de pe stradă. Spun asta chiar dacă sună a clișeu. Eu chiar nu îl mai pot considera o ființă inferioară nouă. Trăind cu motănelul meu iubit atâția ani sub același acoperiș am învățat să-l înțeleg, la fel și el pe mine.

Nu credeam că un animăluț simte când nu ți-e bine sau când te doare ceva. Tiggy mi se cuibărea în brațe când aveam o zi mai proastă sau mi se punea pe spate când aveam dureri.  De multe ori chiar mi se pare că înțelege ce îi spun.

Se zice că pisicile sunt egoiste și pe interes. Așa o fi, dar sunt capabile și să ofere multă iubire și afecțiune gratuit, nu doar când le este foame. Cum Tiggy mi-a fost aproape când am avut nevoie, la fel i-am dat și eu atenție când o cerea și îl lăsam în pace când îi ieșea la iveală latura de pisic independent.

Casa e goală fără un suflețel blănos. Eu atât de mult mi-am dorit o pisică tigrată când am fost mică, încât până la urma m-a găsit ea pe mine. Legea atracției :).

Din păcate a trebuit să mă despart (dar nu de tot) de el, când m-am mutat și eu la casa mea. Nu am vrut să îl stresez și să-l scot din mediul său atât de familiar, așa că a rămas la părinții mei. Avantajul este că îl văd oricât de des vreau :).

Cu timpul, chiar dacă îmi era foarte bine în noua locuință alături de jumătatea mea, am început să simt tot mai acut lipsa unei pufoșenii necuvântătoare.

Știu ce înseamnă o pisică, iar la cât suntem de ocupați nici nu am mai vrut să ne îmbarcăm la un asemenea angajament, plus că pentru mine Tiggy e de neînlocuit. Așa că, tot printr-o așezare a lucrurilor pricinuită de soartă, am ajuns să adoptăm un puiuț de porcușor de Guineea de la niște prieteni.

Nu a fost plănuit, nu l-am cumpărat din magazin, nici măcar nu am vorbit de așa ceva, dar acum suntem stăpânii unei creaturi mici, drăgălașe și pufoase, care știe să facă și scandal când îi e foame, dar și să stea la noi în brațe cu orele când ne mai uităm la câte un film.

Schmoopy avea o săptămână de viață când l-am văzut prima dată și da, a fost love at first sight :).

N-am mai avut niciodată porcușor, dar mă bucur că am luat această decizie. Schmoopy e un animăluț adorabil, care interacționează cu noi mai mult decât aș fi crezut și care a reușit să umple golul din sufletul meu cauzat de lipsa lui Tiggy.

Viața asta e prea scurtă ca să n-o împărțim și cu un suflețel nevinovat care n-are nevoie decât de un pic de mâncare și atenție, iar în schimb îți oferă iubire necondiționată. Cățel, pisică, porcușor, țestoasă sau peruș, cu toții ne fac viața mai frumoasă :).