„Hygge” și „Lykke” – În perpetua căutare a fericirii

Toți vrem să fim fericiți, iar în ultima vreme asta ni se și predică prin toate căile de comunicare, că e musai să fii fericit, să cauți fericirea până o găsești, iar atunci, toate problemele tale se vor rezolva. De fapt, este atât de simplu…

Ridicarea fericirii la nivel de „Sfântul Graal” a făcut ca populația zilelor noastre să creadă că dacă nu se află într-o stare zen sau de nirvana în fiecare zi, înseamnă că nu trăiesc „cum trebuie”.

Avem life-coach care sa ne învețe cum să trăim, avem milioane și milioane de articole pe tema fericirii, cărți de dezvoltare personală, dintre care unele sunt chiar puțin SF, susținând că ajunge să te gândești la un lucru că se va și întâmpla… Ok, acesta ar fi primul pas, dar despre munca pe care trebuie să o depui, despre asta cine vorbește?

Revenind la ale noastre, mă gândeam eu în ultima vreme că mă apropii enervant de repede de vârsta de 30 de ani și am meditat tot mai mult asupra lucrurilor care chiar mă fac fericită. Printr-o coincidență, sau nu, am descoperit și celebrele cărți ale autorului danez Meik Wiking, care a înființat Institutul de Cercetare a Fericirii.

„Am cea mai bună slujbă din lume. Caut să aflu ce-i face pe oameni fericiți. La Institutul pentru Cercetarea Fericirii – o entitate independentă care asigură consiliere pe chestiuni ca bunăstarea personală, fericire și calitate a vieții -, studiem cauzele și efectele fericirii oamenilor, cu scopul îmbunătățirii calității vieții cetățenilor din toată lumea”, spune autorul Meik Wiking în cartea sa „Mica Enciclopedie Hygge – Rețeta Daneză a Fericirii”.

Inițial m-a atras coperta, trebuie să recunosc. Am și vorbit despre cartea aceasta la clubul nostru „O Carte pe Lună Arad” când am avut tema „Cărți cumpărate pentru copertă”. Da, este frumoasă, atractivă și parcă te relaxezi doar uitându-te la ea. Am și citit-o în două zile și mi-a plăcut foarte mult. Este plină de fotografii reprezentative pentru starea de „hygge”. Acest „hygge” tipic danez este destul de greu de definit, dar pe scurt, înseamnă o stare de bine, de fericire, de împlinire, poate fi un moment, o perioadă, precum cea a Sărbătorilor de Iarnă, poate fi o seară friguroasă de ianuarie când stai în casă sub o pătură pufoasă și citești, poate fi o cafea bună sau o plăcintă proaspătă de la patiserie. Hygge e în tot și în toate lucrurile care te fac să te simți bine.

Autorul vorbește despre importanța relațiilor armonioase cu prietenii și cu familia, despre simplitate, care se regăsește mai ales în stilul vestimentar al danezilor, despre „obsesia” lor cu privire la lumină și lumânări, despre design-ul mobilei scandinave, care este dus la rang de artă, deși și aici vedem linii simple, dar de efect. Toate acestea înseamnă hygge.

După ce am terminat cartea, m-am apucat de „Mica Enciclopedie Lykke – În căutarea celor mai fericiți oameni din lume”, de același autor. Lykke înseamnă fericire, iar una din definițiile fericirii este: Stare mentală de bine, fiind caracterizată de emoții pozitive sau plăcute, de la mulțumire la bucurie intensă.

Din păcate, majoritatea oamenilor aleargă după fericire neîncetat, fără nici un rezultat. Iar asta se întâmplă deoarece confundă fericirea cu tot felul de lucruri superficiale. Da, te bucuri dacă-ți cumperi cel mai scump telefon de pe piață, dar cât timp te ține acea bucurie? O zi, două? O săptămână? Iar acesta este doar un exemplu.

În această carte, la fel de frumoasă și plină de ilustrații interesante, autorul povestește cum a străbătut lumea în lung și în lat pentru a afla care sunt cei mai fericiți oameni și de ce. Danemarca se află pe primul loc în topul celor mai fericite țări din lume, iar în ultimii ani nu a coborât niciodată mai jos de locul 3. Alte țări cu oameni fericiți sunt Elveția, Norvegia, Islanda, Finlanda, Canada, Olanda etc. Din păcate România nu se află nici măcar în top 30…

Citind aceste două cărți am rămas cu multe lecții, dar și cu un strop de amărăciune. Oamenii sunt împliniți în Danemarca mai ales datorită condițiilor de trai, a salariilor foarte bune, a siguranței pentru ziua de mâine. Tinerii părinți au parte de ajutor substanțial de la stat în timpul concediului maternal (sau paternal). De asemenea, danezii sunt liniștiți deoarece știu că în caz de vreo boală gravă vor avea parte de servicii medicale fără nici o problemă. Da, au printre cele mai mari taxe din lume, dar se bucură de o calitate foarte bună a vieții. Paradoxal, vremea în Danemarca, mai ales in Copenhaga, menționată adesea de autor, este destul de rea, iarna este foarte lungă, plouă mult și este frig. Cu toate acestea, pentru ei fericirea constă în tot ce am enumerat mai sus, plus lucruri mici precum crearea unor comunități bine închegate pe strada unde locuiesc, împlicarea familiei în creșterea copiilor (bunicii au un rol extrem de important), de asemenea, deși consumă o cantitate considerabilă de produse de patiserie, se bucură de o stare bună de sănătate deoarece fac mișcare zilnic, folosind bicicleta ca mijloc de transport (aici iar m-am întristat deoarece și la noi, în România, mulți am dori să putem face asta însă nu avem infrastructura necesară, iar o plimbare cu bicicleta prin oraș se poate sfârși tragic), petrec foarte mult timp în natură odată cu venirea vremii mai blânde etc.

Un aspect foarte important pentru mine personal a fost capitolul cu privire la libertate. „Nimeni nu poate fi cu adevărat fericit, dacă nu simte că își alege singur cursul vieții” – Raportul mondial asupra fericirii, 2012. Rezonez 100% cu această afirmație, iar de când am intrat în câmpul muncii mă străduiesc să o și aplic. Este dovedit, oamenii sunt fericiți când au libertatea de a alege și de a face ceea ce le place. Despre asta am mai vorbit și eu în articolele anterioare.

Cine poate fi fericit dacă stă cu forța într-un birou 10 ore pe zi, făcând ceva ce uraște? Autorul atrage atenția asupra faptului că o foarte mare parte din viață ne-o petrecm muncind, deci ar trebui să facem ceva ce ne place. Aici apare iar problema că, deși nu vreau să generalizez, în România este extrem de greu să poți trăi făcând DOAR ce îți place. Bineînțeles că nu vorbesc de lucruri absurde precum să stai degeaba pe mii de euro, ci efectiv să poți trăi decent din pasiunea ta. Câți scriitori, pictori, actori, poeți, artiști, fotografi, persoane pasionate de beauty, persoane care au o idee de afacere dar cărora le este groază că nu vor avea mijloacele financiare necesare pentru a duce ideea până la capăt etc. nu lucrează de fapt în cu totul alte domenii, care nu le fac plăcere, doar pentru a asigura un trai decent familiei, risipindu-se astfel și visul lor și ei odată cu el. Te lupți, te zbați, dar de multe ori dai doar de provocări, uși închise și condiții imposibil de îndeplinit.

Danezii sunt fericiți deoarece angajatorii le respectă viața privată și sunt chiar încurajați să petreacă timp cu familia. Nu se stă la birou după ora 17:00 sau în weekend. La români cum e? De la 8 la 18:00 și poate mai ai și un job de weekend. Dar să nu mai comparăm…

Ideea este că putem învăța multe de la ei. Chiar dacă nu avem noi salariile și oportunitățile lor, avem multe alte lucruri la îndemână. Autorul nu spune nicăieri că fericirea constă în obiecte materiale, în averi uriașe, în experiențe ieșite din comun, care să te țină într-o stare euforică non-stop. Nici vorbă. În urma cercetărilor laborioase, s-a dovedit ceva ce de fapt știam cu toții: Fericirea constă în lucruri simple.

Petrece mai mult timp în natură, organizează o seara cu prietenii, gătește ceva pentru prima dată, fă mișcare, ai grijă de tine, călătorește, nu complica ce e simplu, bucură-te de lumina naturală, iar iarna de lumânări parfumate, mergi cu bicicleta, fă pâine din aluat frământat de tine, citește, dăruiește cărți, fii bun…iar astfel, câte puțin zilnic, toate vor contribui la fericirea ta.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *