Toată lumea a auzit de Castelul Corvinilor din Hunedoara. Ceea ce mulți nu știu, este că relativ aproape de de el se află un sat foarte interesant…
Am fost recent într-un weekend prelungit în stațiunea Cinciș – Cerna, care e un loc super frumos, pe malul lacului Cinciș, perfect atât pentru relaxare și plajă, cât și pentru distracție.
Castelul Corvinilor este la 15 minute de hotelul unde am stat și m-am bucurat că am avut ocazia să-l vizitez (pentru prima oară). Mi-a plăcut mult și am rămas plăcut surprinsă că este foarte bine întreținut și vizitat de numeroși turiști.
După ce am profitat de soare și de party-ul de pe ponton, am plecat să explorăm puțin împrejurimile.
La aproximativ o oră de mers cu mașina de la lac, se deschide drumul către un loc deosebit, printre munți. Acest drum, din marmură, este unic în România, are o lungime de 10 kilometri și unește satul Alun cu Valea Pestișului. Casele din sat sunt impunătoare, fiind așezate pe fundația de marmură.
Ceea ce e foarte interesant este că în sat mai trăiesc doar doi oameni, un cioban și o bătrânică, despre care am aflat că locuiește chiar în capăt. Pe lângă aceștia, mai există câteva familii care au cumpărat căsuțe pe care le folosesc vara, câteva săptămâni, pentru vacanță. Chiar i-am prins pe câțiva la un grătar în curte și am stat de vorbă cu ei puțin. În rest, satul este pustiu.
Cu toate acestea, chiar dacă satul e aproape părăsit, merită vizitat! Casele sunt frumoase și te simți ca într-un muzeu în aer liber.
Pe lângă case, în micul sat Alun se poate vizita cariera de marmură, care în trecut a fost exploatată de austrieci, apoi de frații italieni Roja. Aceștia aveau ateliere de prelucrare în Arad, dar aveau legături strânse și cu marmurăriile de la Cararra. Marmura de la Alun era căutată de artiști și de cioplitori în piatră. Chiar și acum mai sunt sculptori care o prețuiesc pentru granulația fină care permite o prelucrare mai ușoară, după cum ni se explică pe un panou afișat la intrarea în sat.
De remarcat că de aici s-a extras marmură și pentru „Casa Poporului” din București. Din păcate însă, după Revoluție, cariera a fost abandonată.
După o mică plimbare printre case, ajungi și la Biserica din Marmură, unică în România, posibil chiar și în Europa. Ea a fost construită integral din marmură în anii ’30, la inițiativa preotului Roșu Petru.
Din păcate, acum este în mare parte a timpului închisă. Ea este îngrijită de câteva măicuțe, care deschid poarta turiștilor, însă nu stau mereu acolo. Noi nu am avut noroc și am putut s-o vedem doar din afară. Oricum, fotografiatul înăuntru este interzis.
În Alun se mai găsește și o bisericuță din lemn, care datează de aproape 300 de ani, din păcate și aceasta era încuiată. Lângă ea se află cimitirul satului.
Alun este un loc fascinant, care deși părăsit, este încântător. Natura și-a reintrat în drepturi și a înconjurat casele, odată, demult, locuite…
PS: Bonus, puteți vizita, pe drum, tot în Hunedoara, satul Densuș, din comuna cu același nume. Ce are așa special? Biserica Sf. Nicolae, cel mai vechi lăcaș de cult din România, unde încă se țin slujbe. Datează din perioada sec. XII – XIII, iar înăuntru încă se păstrează picturile vechi de sute de ani. Pentru construcția sa au fost aduse pietre de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. E multă liniște în jurul ei, liniște ce ascunde o istorie de aproape 1000 de ani.